Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministerul Dezvoltării, plăţi de peste 650 milioane de lei pentru investiţii realizate prin PNDL

www.gazetadenavodari.ro
Ministerul Dezvoltării

Ministerul Dezvoltării a virat suma de 650.089.061,85 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 608 obiective de investiţii realizate prin etapele I şi II ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), anunţă instituţia, potrivit news.ro

”Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 650.089.061,85 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 608 obiective de investiţii realizate prin etapele I şi II ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Astfel, pentru etapa I, a fost plătită suma de 135.737.906,95 de lei pentru 104 obiective aflate în execuţie, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 514.351.154,90 de lei pentru 504 proiecte”, precizează Ministerul Dezvoltării. Potrivit MADR, În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora sunt publice şi pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secţiunea Programe de Finanţare/Programe naţionale finanţate din bugetul de stat/ Programul Naţional de Dezvoltare Locală PNDL, rubrica Obiectivele de investiţii, iar transferurile lunare sunt publicate în secţiunea Plăţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.