Ministrul de interne Gerald Darmanin a anunţat că 76 de moschei din toată Franţa vor fi inspectate, într-o acţiune împotriva a ceea ce oficialul francez a calificat drept "separatism", informează joi dpa preluat de agerpres.
Unele din moschei ar putea fi închise, a scris pe Twitter Darmanin miercuri seara.
Guvernul francez planifică de mult o lege împotriva separatismului, care este de fapt îndreptată împotriva islamismului radical. Această lege urmează să fie dezbătut în cadrul executivului francez săptămâna viitoare.
Printre alte prevederi, proiectul de lege solicită acţiuni drastice în privinţa şcolarizării la domiciliu şi eliminarea treptată a imamilor instruiţi în străinătate.
Preşedintele Emmanuel Macron a promis să lupte împotriva islamismului radical în locuri în care tinerii vulnerabili sunt susceptibili să-l întâlnească, adică în moscheile radicale, pe stradă sau pe internet.
Franţa a fost din nou lovită de terorismul islamist în ultimele luni, mai multe persoane fiind ucise în atacuri teroriste, cel mai impresionat caz fiind cel al profesorului decapitat în luna octombrie în apropiere de Paris de un presupus infractor islamist violent.
Ministerul francez de interne anunţă inspecţii la 76 de moschei
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

153
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
153

138
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
138

16
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
16

637
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
637

1.103
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
1.103

897
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
897

257
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
257

457
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
457

401
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
401

3.450
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
3.450

1.512
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.512

1.622
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.622

2.874
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.874
















Comentează