DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ministerul Justiţiei pune în dezbatere publică proiectul privind desemnarea sa ca unitate de achiziţii publice centralizate

Agerpres
Ministerul Justitiei

Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre privind desemnarea sa ca unitate de achiziţii publice centralizate, preconizând că, prin această măsură, vor fi realizate economii la bugetul de stat.

Potrivit notei de fundamentare, prin proiectul de act normativ se propune desemnarea ca unitate de achiziţii publice centralizate a Ministerului Justiţiei, în conformitate cu prevederile Legii 98/2016, potrivit cărora "înfiinţarea de unităţi de achiziţii centralizate şi situaţiile şi condiţiile în care autorităţi contractante achiziţionează produse sau servicii de la unităţi de achiziţii centralizate care furnizează activităţile de achiziţie centralizate, precum şi în care unităţi de achiziţii centralizate care furnizează activităţile de achiziţie centralizate atribuie contracte de achiziţie publică/încheie acorduri-cadru de lucrări, produse sau servicii destinate altor autorităţi contractante se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, respectiv prin hotărâre a autorităţilor deliberative locale".

În acest cadru normativ, Ministerul Justiţiei urmează să achiziţioneze în nume propriu, produse şi/sau servicii ori să atribuie contracte de achiziţie publică sau să încheie acorduri-cadru pentru produse ori servicii în numele şi pentru Curţile de apel, Tribunale, Direcţia Naţională de Probaţiune, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, scrie Agerpres.ro.

Conform proiectului, activităţile desfăşurate de Ministerul Justiţiei urmăresc eficientizarea procesului de realizare a procedurilor de achiziţie, obţinerea de preţuri cât mai avantajoase pentru bugetul instanţelor judecătoreşti şi al altor instituţii publice pentru care ministrul are calitatea de ordonator principal de credite, precum şi aplicarea unitară a dispoziţiilor legislaţiei în domeniu.

"Prin această măsură preconizăm că vor fi realizate economii ca urmare a faptului că pentru o cantitate mare de produse achiziţionate preţul va fi mai mic decât dacă s-ar achiziţiona o cantitate mică", se explică în nota de fundamentare.

Ministerul Justiţiei va desfăşura, în condiţiile prevăzute prin proiectul de hotărâre, următoarele activităţi de achiziţie publică centralizată:

* încheie acorduri-cadru pentru achiziţia de produse şi/sau servicii, în numele şi pentru Curţile de apel, Tribunale, Direcţia Naţională de Probaţiune, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate;

* în baza acordurilor-cadru încheie contractele subsecvente în numele şi pentru Curţile de apel şi Tribunale;

* încheie contracte de achiziţie publică având ca obiect produse şi/sau servicii, în numele şi pentru Curţile de apel, Tribunale, Tribunale specializate şi Judecătorii;

* încheie în nume propriu contracte de achiziţie publică având ca obiect produse şi/sau servicii destinate Curţilor de apel, Tribunalelor şi celorlalte instituţii publice prevăzute la Curţile de apel, Tribunale, Tribunale specializate şi Judecătorii.

"Realizarea achiziţiilor publice în sistem centralizat prezintă beneficiul realizării de economii la buget şi al utilizării eficiente a fondurilor datorită agregării cererii; astfel, Ministerul Justiţiei va organiza procedurile de atribuire pentru volume mari, pe baza necesităţilor agregate ale instituţiilor mai sus menţionate, ceea ce va permite realizarea de economii prin raportare la volumele achiziţionate. În acest sens, prin ordin al ministrului Justiţiei emis anual sau ori de câte ori este necesar sunt stabilite, cu respectarea regulilor de mai sus, produsele şi serviciile pentru care Ministerul Justiţiei desfăşoară activităţile de achiziţii publice centralizate. Ordinul Ministrului Justiţiei este emis în baza propunerilor ordonatorilor secundari/terţiari de credite care se vor face în trimestrul IV al anului în curs pentru anul următor sau ori de câte ori este necesar", prevede proiectul.

Pentru situaţiile care nu se încadrează în cele reglementate prin proiectul de hotărâre, Curţile de apel, Tribunalele şi instituţiile publice prevăzute mai sus organizează şi desfăşoară propriile proceduri de achiziţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.