Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministerul Sănătății: 'Sunt încheiate contracte pentru cinci vaccinuri din schema de imunizare'

vaccin

În prezent, sunt încheiate contracte de furnizare pentru cinci din cele șapte vaccinuri din schema de imunizare: BCG, hepatitic B pediatric, ROR, hexavalent, tetravalent, cu asigurarea cantităților necesare pentru întregul an, precizează Ministerul Sănătății.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, pentru anul în curs, Ministerul Sănătății a realizat toate demersurile legale și administrative necesare în scopul derulării în condiții optime a Programului Național de Vaccinare.

"Conform contractelor agreate, până la mijlocul lunii iulie 2017, vor fi livrate către medicii de familie, prin intermediul direcțiilor de sănătate publică județene și a Municipiului București, următoarele tranșe de vaccinuri: 520.800 doze de vaccin BCG, 235.000 doze de vaccin hexavalent, 333.810 doze de vaccin ROR", arată MS, potrivit Agerpres.

Citește și: Ai probleme din cauza caniculei? Ce trebuie să faci ca să ai un somn liniştit

Potrivit sursei citate, pentru vaccinul ROR, livrarea se va realiza de către furnizor direct la sediul direcțiilor de sănătate publică județene și a Municipiului București.

"Conform estimărilor oficiale, aceste doze vor fi suficiente pentru acoperirea necesarului de vaccin pentru minimum 6 luni, urmând ca, în funcție de rata de consum din fiecare județ, cantitățile să fie suplimentate", afirmă reprezentanții MS.

Totodată, pentru vaccinurile tetravalent și hepatitic B, livrările se vor realiza începând cu luna august.

"În prezent, în maternități se realizează vaccinarea antihepatită B pentru copii născuți de mame cu hepatită B (care au antigen HBs pozitiv), existând un număr de 7.000 doze de vaccin hepatitic B pediatric cu această destinație, la nivelul maternităților și direcțiilor de sănătate publică județene", susține MS.

La începutul lunii iunie, în țară existau următoarele cantități de vaccinuri: vaccin hepatitic B — 3.905 doze la maternități și 3.276 doze la nivelul DSP județene; vaccin BCG — 43.560 doze la maternități și 156.820 doze la nivelul DSP județene; vaccin hexavalent — 29.223 la cabinetele medicilor de familie și 13.477 doze la DSP județene; vaccin tetravalent — 38.274 doze la cabinetele medicilor de familie și 12.909 doze la DSP județene; vaccin ROR — 61.184 doze la cabinetele medicilor de familie și 48.707 doze la DSP județene; vaccin dT (diftero-tetanic) — 7.682 doze la cabinetele medicilor de familie și 462 doze la DSP județene.

Privitor la afirmațiile legate de o așa-zisă lipsă a vaccinului diftero-tetanic, Ministerul Sănătății și-a îndeplinit obligația legală de a pune la dispoziția medicilor de familie și a direcțiilor județene de sănătate publică un număr de peste 8.000 de doze de vaccin dT (diftero-tetanic). ''În eventualitatea în care aceste doze nu vor fi folosite în mod corespunzător, în beneficiul imunizării, Ministerul Sănătății va folosi toate instrumentele și pârghiile legale pe care le are la dispoziție pentru a remedia apariția unor astfel de nereguli", precizează reprezentanții ministerului.

De asemenea, MS precizează că acest tip de vaccin se administrează copiilor în vârstă de 14 ani și reprezintă o vaccinare suplimentară — de rapel — pentru reîmprospătarea memoriei imunologice de a proteja organismul împotriva infecției prin difterie și tetanos. Acest rapel se poate realiza pe parcursul întregului an la cabinetele medicilor de familie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.