Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Miniştii de externe din G7 au discutat, la Liverpool, despre poziţiile lor cu privire la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing

grupul g7

Miniştii de externe din G7 au discutat, sâmbătă, la Liverpool, şi despre poziţiile lor cu privire la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, de anul viitor, susţine Kyodo News, citat de news.ro

Până acum, dintre ţările din G7 Marea Britanie şi Canada au anunţat că vor boicota diplomatic evenimentul din China, invocând încălcări ale drepturilor omului. Însă Franţa, care va găzdui JO de vară din 2024, şi Italia, gazda JO de iarnă din 2026, probabil nu vor alege această cale, scrie Kyodo News.

În prima zi a reuniunii de la Liverpool, ministrul japonez de Externe, Yoshimasa Hayashi, le-a spus omologilor săi din G7 că Tokyo va lua o decizie în privinţa JO după ce va analiza în detaliu mai multe aspecte ale problemei.

Hayashi şi-a exprimat dezacordul faţă de tentativele Chinei de a schimba unilateral status quo-ul în Marea Chinei de Sud şi Marea Chinei de Est şi a vorbit despre îngrijorările cu privire la situaţia din Hong Kong şi cea din regiunea Xinjiang.

“Japonia vrea să construiască o relaţie constructivă şi stabilă cu China, în care Tokyo să îşi exprime părerea atunci când este necesar şi să motiveze Beijingul să acţioneze responsabil, în condiţii de dialog şi cooperare”, ar fi spus Yoshimasa Hayashi.

Şi ceilalţi miniştri din G7, din Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia şi SUA au făcut remarci legate de JO din 2022 şi au vorbit despre îngrijorările cu privire la China, a precizat o sursă din Ministerul japonez de Externe.

În ultimele zile, SUA, Canada, Australia şi Marea Britanie au decis boicotarea diplomatică a evenimentului, acuzând Beijingul în special de nerespectarea drepturilor omului, mai ales faţă de vizitele comunităţii uigure sau Hong Kong. În schimb, Beijingul a avertizat că ţările care boicotează diplomatic Jocurile Olimpice din 2022 "vor plăti".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.