Ministru PSD: La o întâlnire cu premierul s-a spus că prin martie-aprilie mai toate restricțiile ar putea fi ridicate

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 31-01-2022

Actualizat: 31-01-2022

Article thumbnail

Sursă foto: TWITTER

Ridicarea restricţiilor impuse în pandemie ar putea fi posibilă în martie-aprilie, a declarat, luni, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, la o dezbatere organizată de Alianţa pentru Turism la Braşov.

"Condiţia primară să ne meargă bine ca ţară este ridicarea restricţiilor. Fără acest lucru, activitatea economică nu poate fi reluată la capacitate maximă. Am participat, vineri, la o întrunire la nivel de premier cu marii agenţi economici şi acolo s-a ridicat această problemă şi s-a spus că, undeva prin martie-aprilie, am putea ajunge cu toţii la situaţia în care mai toate restricţiile să fie ridicate. Fără discuţie, demersul trebuie să fie comun (...) şi nu ezitaţi să mă contactaţi şi să încercăm împreună să rezolvăm lucrurile", le-a transmis Cadariu participanţilor la această dezbatere.

În cadrul dezbaterii, reprezentanţii industriei HORECA au subliniat că Guvernul ar trebui să ia în calcul "o rereglementare" a testării pentru depistarea COVID-19 în cazul turiştilor. Ei au arătat că susţin o testare ulterioară intrării în România a turiştilor, români şi străini, şi nu una anterioară sosirii, precum şi "ruperea incidenţei de restricţii", în condiţiile în care rata de transmitere a Omicron "nu mai este relevantă".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri