Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministru tehnocrat bagă DNA în curtea PSD: dezvăluiri cu iz PENAL din Guvern

DNA

Între PSD și Guvernul tehnocrat se dă o luptă pe viață și pe moarte, iar unul dintre vârfurile de lance este ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea. Într-o scrisoare mai amplă, Ghinea dezvăluie cum un secretar de stat, Adrian Marius Dobre, dorea să spargă zeci de milioane de euro pe benzină, șepci și memory stick-uri.

Citește și: SONDAJ: DNA și ÎCCJ sunt în cădere liberă/ EUROBAROMETRU

Citește și: A început pelerinajul de toamnă: lotul greilor politici care aud zornăitul de cătușe

Citește și: Butoi cu pulbere în PNL. O filială riscă să fie aruncată în aer de un greu al partidului

”În aprilie 2015 guvernul Ponta a lansat ”Planul de Implementare a Garanției pentru Tineret 2014 - 2015”.

Citiți, vă rog, comunicatul de presă de pe site-ul Ministerului Muncii: ”<>, cel mai amplu program de combatere a șomajului în rândul tinerilor, din ultimii 25 de ani

Link: http://www.mmuncii.ro/…/3765-garantia-pentru-tineret-cel-ma….

Lansarea a fost făcută de Victor Ponta și Rovana Plumb, atunci premier, respectiv ministrul Muncii. Este interesant de citit retrospectiv comunicatul: ”Se urmărește ca tinerii cu vârsta mai mică de 25 ani, care își pierd locul de muncă sau care nu găsesc unul după terminarea studiilor, să primească o ofertă de bună calitate, fie de angajare, fie de continuare a educației sau de intrare în ucenicie, ori de efectuare a unui stagiu. Oferta va fi primită în decurs de 4 luni de la înregistrarea la agențiile pentru ocuparea forței de muncă”.

Deci, urmau a se face oferte individualizate, DUPĂ înregistrarea la ANOFM. Veți fi șocați să aflați că nimic din astea nu s-a întâmplat? Cum spuneam, s-au blocat la bazele de date.

”Programul <> este un program istoric, cel mai amplu și coerent program pentru tineri din ultimii 25 de ani. Grație acestui demers, 441.000 de tineri cu vârste între 16 și 24 de ani vor fi sprijiniți pentru găsirea unui loc de muncă", declara la acel moment doamna Rovana Plumb, atunci ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Cei 441000 de tineri nu au fost sprijiniți pentru găsirea unui loc de muncă. Nici măcar nu au fost înregistrați în bazele de date plătite din proiectele POSDRU.

Cum trebuia făcut?

Trebuia întărită capacitatea ANOFM de a asista acești tineri. Create instrumente de finanțare prin care banii europeni să suplimenteze fondurile naționale, prin scheme simple: vine angajatorul, demonstrează că face o ucenicie (cost simplificat standard), primește subvenția pentru ucenicie. Vine și demonstrează că face training (cost simplificat standard), primește subvenția pentru training (cu condiția să îl angajeze pe tânăr).

Pare atât de simplu. De ce nu s-a făcut?

ANOFM a refuzat să pună bazele proprii de date la dispoziție firmelor care derulau proiecte POSDRU paralele. Ministerul s-a apucat deci să plătească noi baze de date prin acești parteneri.

Scopul pare a fi să facem noi și noi baze de date, deși nu le terminăm pe cele începute și plătite deja.

Știți ce este amuzant? Că și eu am înțeles târziu aceste dedesubturi.

O să vă spun cum.

Ne apucăm să guvernăm în decembrie trecut. Primim semnale că se apropie termenul când trebuiau trimiși la Comisie bani din schemele naționale pentru tineri.

Ce să trimiți însă dacă nu există în realitate schemele invocate de doamna Plumb? Deci și dacă era finalizată acreditarea, ajungeam la problema de fond.

Domnul secretar de stat Adrian Marius Dobre ne explică însă că e totul ok, trebuie să facem niște caravane prin țară ca să găsim tineri NEETs. Nu prea pricepem cum angajăm tinerii prin caravane, dar suntem tehnocrați, ne prindem greu la șmecherii.

Pe domnul Dobre probabil că îl știți, a fost secretar de stat la Ministerul Muncii și este membru PSD.

Pe 18 ianuarie 2016 vizitez împreună cu premierul Cioloș Ministerul Muncii. Domnul Dobre ne prezintă o schemă pentru tineri. 46 de milioane de euro ca să facem… o altă bază de date cu tinerii NEETs.

Trimit feedback scris în numele premierului, spun că nu e ok, că nu se combate șomajul doar făcând baze de date, ci trebuie intervenții individualizate pentru fiecare tânăr, care chiar să pună pe o traiectorie de tip ucenicie / întoarcere la școală / antreprenoriat. Domnul Dobre nu zice nimic.

Timpul se scurge rapid, convoc o întâlnire cu ANOFM, Ministerul Muncii, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Educației – domnul Dobre pare cooperant, convenim că nu se pot da atâția bani doar ca să se plimbe unii prin țară și ca să înregistreze tinerii, că e nevoie de o intervenție integrată, că ANOFM va face un proiect mare sistemic în care intră atât înregistrarea tinerilor cât și profilarea și asistența individualizată, urmând apoi ca angajatorii să preia tinerii de la ANOFM prin scheme de ajutor individualizat.

Trimit minuta discuției la toată lumea, bucuros că am rezolvat una dintre problemele presante de pe agendă (dar ca să fiu sigur, introduc Schema națională pentru tinerii NEETs în Pachetul Integrat Anti-sărăcie, ca temă de urmărit de la Cancelaria Guvernului. Tot acolo se regăsește și proiectul de reformare a ANOFM, pentru care există bani europeni dedicați – deci pe de o parte reformăm Agenția și îi punem criterii clare de performanță, pe de altă parte devine elementul central al politicilor pentru șomaj în rândul tinerilor).

Apoi iar se rupe filmul. Oameni de la ANOFM mă abordează pe holuri la o conferință și îmi spun: domnule consilier, nu vreau să ne vadă cei de la minister că vorbim, ne-au spus că nu mai avem voie să vorbim cu consilierii premierului.

Deja creierul meu de tehnocrat începe să dea rateuri de înțelegere a realității. Iată-ne deci un fel de guvern de ilegaliști: încercăm să salvăm politicile de ocupare pentru tineri, dar nu carecumva să ne prindă Ministerul Muncii că ne ocupăm cu așa ceva.

Apoi alt șoc și altă lecție. În 8 februarie 2016, domnul secretar de stat Dobre îmi trimite spre informare un draft de proiect pe care l-a trimis și Comisiei Europene, deși nu e uzuală verificarea la acea etapă. Mă întreb de ce ar face așa ceva. Nu pot explica decât prin dorința de a pune pe toată lumea în fața faptului împlinit. Însă primim cu toții de la Comisie un feedback care spune în esență că proiectul nu face decât să arunce banii pe baze de date. Tot ce spun aici e documentabil, există schimburile de mesaje.

Îi scriu doamnei Ana Costea, atunci ministru al Muncii că domnul Dobre lucrează în contra interesului public și că riscăm să ratăm proiectul NEETs din cauza lui. Și acest schimb de mesaje există, dacă sunteți interesați.

La 1 martie 2016 a apărut în presă o știre seacă: premierul Dacian Cioloș l-a demis pe secretarul de stat Adrian Marius Dobre. Nu știu ce a spus la partid legat de demiterea sa, dar în spațiul public a mințit că a plecat el din guvern pe motiv de incompatibilitate cu tehnocrații.

Episodul Dobre – NEETs m-a șocat. Pur și simplu nu îmi imaginam de ce nu se întâmplă ceva atât de simplu. De ce am pierdut ani și zeci de milioane de euro pe aproape nimic pentru tineri. În logica mea, nu avea niciun sens. Am priceput abia după ce a fost demis, când în fine am putut să văd bugetul proiectului pe care îl gândise.

Știți cum rezolva dl Dobre problema cu șomajul tinerilor? Din cele 46 milioane de euro, dădea 12 milioane pentru benzină. Alte câteva milioane pentru închiriat mașini. Dădea 1,6 milioane de euro pe memory stick-uri, la preț supraevaluat.

Dădea (tinerilor, cred) 400.000 de șepci și 977.000 de ceasuri. Citiți bine: aproape un milion de ceasuri. Omul era pus pe vânturat bani.

Ministrul Ghinea continuă atacurile și arată că în ”greaua moștenire” au intrat și astfel de oameni, iar Guvernul Cioloș a trebuit să facă înainte de toate curățenie în sistem

”Termin cu o ultimă idee.

Unele persoane spun că tehnocrații invocă ”greaua moștenire”. Vă rog să remarcați că aflați despre povestea asta abia acum. Dl. Dobre a fost demis discret – poate prea discret, mă gândesc acum.

Negocierile cu Comisia au fost lungi și grele, pe un subiect sensibil și moștenit cu multe probleme. Dar după ce adresați premierului o scrisoare deschisă, după ce doamna Birchall trimite adrese la Bruxelles pentru a face presiuni să ni se retragă prefinanțarea, nu era firesc să tac.

Mai ales că eu, personal, am primit prin afacerea Dobre-NEETs botezul focului. Am învățat, în mod brutal, cum pot fi pervertite instituțiile. Nu am pornit campanie cu ”greaua moștenire”, dar ar fi absurd să tăcem.

Am preferat să curățăm sistemul în liniște.

În fine, când se discuta în Guvern despre Cumințenia Pământului, premierul Cioloș a ținut un discurs despre noi ca națiune și despre valorile noastre. Fără un popor care să creadă în ea, Cumințenia e doar o piatră. Atunci, acest guvern a decis să parieze că suntem o națiune.

În plină ședință de guvern, în sine mea mă gândeam: o să facem campanie să strângem de la oameni bani pentru Cumințenie exact cât voia să spargă dl Dobre pe benzină pentru caravane într-un singur proiect.

Asta ca să avem o idee despre dimensiunea problemei.

Și câte asemenea portițe a închis acest guvern. Poate prea discret. Poate în alte episoade mai venim cu alte exemple.

Vă mulțumesc pentru oportunitatea de a exorciza niște probleme de la începutul acestei guvernări.

Cristian Ghinea
Ministrul Fondurilor Europene”, scrie Cristian Ghinea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.