Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Adrian Veștea: Investim în reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii culturale din întreaga țară

Media PNL
Adrian Vestea

Ministrul Adrian Ioan Veştea s-a aflat într-o vizită de lucru în Suceava, unde s-a întâlnit cu autoritățile locale din județ și a verificat stadiul lucrărilor la trei obiective de investiții finanțate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții (CNI).

Liberalul Adrian Veștea a declarat: “Investim în reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii culturale din întreaga țară”, relateaza mediapnl.ro

Ministrul liberal a transmis că în județul Suceava sunt derulate proiecte importante pentru întreaga regiune:

Restaurăm și consolidăm Palatul Administrativ din Suceava, un monument istoric, pentru a-i reda funcționalitatea și pentru a oferi o protecție seismică sporită, păstrându-i caracteristicile arhitecturale.

Reabilităm Mănăstirea “Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava,” monument UNESCO, pentru a conserva patrimoniul cultural și pentru a îmbunătăți experiența vizitatorilor.

Construim o sală polivalentă cu 5.000 de locuri în centrul Suceavei pentru evenimente culturale și sportive, dezvoltând astfel infrastructura culturală și sportivă din oraș.

Clădirea Palatului Administrativ se află în proces de consolidare, restaurare, reabilitare și dotare, ca urmare a incendiului din martie 2021, când a fost distrusă aproape în întregime, fiind afectată structura de rezistență a corpurilor de clădire, în principal la nivelul etajelor superioare și al acoperișului.

Prin proiectul de reabilitare se urmărește menținerea rezistenței elementelor structurale actuale și îmbunătățirea protecției seismice, păstrându-se caracteristicile arhitecturale ale construcției, aflată pe lista monumentelor istorice.

Valoarea totală avizată a investiției este de 96.013.002,54 de lei, iar durata contractuală de realizare este de 22 de luni, dintre care 4 luni sunt dedicate activității de proiectare.

Și ansamblul de clădiri ale Mănăstirii ”Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” este în curs de consolidare și reabilitare, în vederea optimizării facilităților funcționale. Intervențiile vizează Biserica Sfântul Gheorghe, reședința arhiepiscopală, chiliile, paraclisul și biserica veche.

Ansamblul incintă al mănăstirii este monument UNESCO și, totodată, înscris pe lista monumentelor istorice din județul Suceava.

Lucrările au o valoare avizată de peste 100 de milioane de lei, iar durata estimată de realizare este de 42 de luni, 6 luni fiind dedicate activității de proiectare.

”Prin astfel de investiții, susținem conservarea patrimoniului istoric și cultural, atât pentru noi, cât și pentru generațiilor viitoare. Le-am solicitat constructorilor să se asigure că toate lucrările respectă caracteristicile patrimoniului și se încadrează în termenele contractuale.”, a precizat ministrul dezvoltării.

În municipiul Suceava, Ministerul Dezvoltării, prin CNI, finanțează și construirea unei săli polivalente cu 5.000 de locuri, pe un regim de înălțime D+P+2E (demisol+parter+ 2 etaje) și o suprafață desfășurată de 28.053 mp, care va încorpora spații necesare pentru desfășurarea activității specifice sălii polivalente și conexe acesteia. Investiția este de 185.262.660,23 de lei, termenul estimat de finalizare fiind luna iulie a anului viitor.

”Prin realizarea acestui obiectiv, contribuim la dezvoltarea infrastructurii culturale și sportive din județul Suceava și le asigurăm tuturor cetățenilor acces la evenimente de calitate.”, a subliniat ministrul Adrian-Ioan Veștea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.