Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, s-a întâlnit, luni, cu ambasadorul Suediei în România, Anneli Lindahl Kenny, context în care a fost exprimată dorinţa de relansare a consultărilor bilaterale la nivel înalt.
"Discuţiile au vizat stadiul cooperării româno-suedeze, evidenţiindu-se, în ultimii ani, o consolidare a dialogului politic, mai ales a dimensiunii parlamentare. Ambele părţi au punctat dorinţa de a relansa consultările bilaterale la nivel înalt. Demnitarul român a remarcat faptul că relaţiile economice cu Regatul Suediei au înregistrat progrese în ultimii 10 ani, volumul comerţului bilateral crescând cu peste 50%, depăşind, astfel, 1 miliard de euro. Totodată, a avut loc un schimb de opinii cu privire la subiecte ce ţin de dimensiunea socială a cooperării româno-suedeze, atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul Uniunii Europene - de exemplu, necesitatea continuării promovării egalităţii de gen şi a incluziunii persoanelor aparţinând unor grupuri vulnerabile", arată MAE într-un comunicat transmis AGERPRES.
Cei doi oficiali au subliniat în cadrul discuţiilor viziunea comună asupra unor teme aflate pe agenda europeană, cum ar fi Parteneriatul Estic, securitatea în Europa şi cooperarea la Mările Neagră şi Baltică. De asemenea, au punctat buna cooperare pe durata Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, încheiată la finalul lunii iunie.
Ministrul român a apreciat activitatea ambasadorului suedez, urându-i succes în activitatea profesională.
Ministrul de Externe l-a primit pe ambasadorul suedez în vizită de rămas-bun.
Ministrul de Externe şi ambasadorul suedez au discutat despre relansarea consultărilor bilaterale la nivel înalt
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
0

97
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
97

936
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
936

1.047
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.047

1.230
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.230

23
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
23

954
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
954

410
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
410

945
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
945

2.118
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
2.118

2.569
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.569

1.246
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
1.246

25
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
25
















Comentează