DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ministrul Educaţiei anunţă că şcolile vor fi dotate cu laboratoare IT şi laboratoare de ştiinţe

Sorin Mihai Cimpeanu facebook
Sorin Cimpeanu

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că şcolile vor fi dotate cu laboratoare IT, costul urmând să fie de 18.000 de euro plus TVA pentru un asemenea laborator, dar şi cu laboratoare de ştiinţe, investiţia totală fiind de 300 de milioane de euro pentru 10.000 de laboratoare, potrivit news.ro.

"Există prevăzută achiziţia unor laboratoare IT. Sumele sunt modice, ar spune unii, sunt 18.000 de euro plus TVA disponibili pentru orice laborator. Acolo unde aceste laboratoare există, ele vor putea să fie upgradate tehnologic, acolo unde nu există suma este suficientă pentru a avea un minimum de echipamente puse la dispoziţia tuturor elevilor. Mai apoi, pe un alt palier, avem tehnologii avansate, avem realitate virtuală şi realitate augmentată, avem imprimare 3D, avem kituri de robotică în ceea ce denumim Smart Web, în număr de 1.100, înseamnă o medie de circa 25 pe judeţ, cu o valoare ceva mai generoasă, 107.000 de euro plus TVA. Dacă vom şti să punem un cadru legislativ inteligent, adaptat societăţii tehnologice, care să demonstreze viziune pentru că de multe ori până când am adapta noi cadrul legislativ tehnologia deja s-a schimbat. Deci să fie pregătit nu numai pentru prezent, ci mai cu seamă să fie pregătit pentru viitor”, a declarat Sorin Cîmpeanu, miercuri, la evenimentul "Starea Naţiunii: Nivelul Literaţiei Digitale în România".

El a precizat că în PNRR este prevăzută suma de 300 de milioane de euro pentru 10.000 de laboratoare de ştiinţe.

"Sunt 10.000 de laboratoare prevăzute în PNRR. Sunt 300 de milioane de euro pentru 10.000 de laboratoare, înseamnă o investiţie de 30.000 de euro pe laborator de ştiinţe. Aceste laboratoare nu vor mai fi de biologie, separat de cel de fizică, separat de cel de chimie. Vor fi laboratoare de ştiinţe. Un laborator de ştiinţe presupune un nivel înalt de digitalizare. Acel nivel înalt de digitalizare, acea infrastructură pe care nu avem voie să nu o achiziţionăm având la dispoziţie resursele, nu va însemna nimic dacă nu vom avea profesorii pregătiţi din perspectivă pedagogiei digitale. Nu numai profesorii de informatică, profesorii de biologie, chimie, fizică, profesorii de ştiinţe”, a explicat ministrul Educaţiei.

El a menţionat că îşi doreşte ca din septembrie 2023 şcoala să înceapă cu planuri-cadru noi.

"Până în septembrie 2023 să putem să pregătim arhitectura de sistem şi toate celelalte măsuri de pregătire, iar în septembrie 2023 să putem să începem şcoala românească cu planuri-cadru noi, cu discipline care să se găsească în trunchiul comun. Este vorba de matematică, limba română, este vorba de ştiinţe, chimie, fizică, biologie, este vorba de istoria şi geografia României şi a Europei, este vorba de ştiinţe socio-umane, economie, logică, psihologie, sociologie, într-o proporţie bine gândită la care să se adauge într-o proporţie mult mai mare decât până acum acel curriculum la decizia şcolii, iar în acel curriculum la decizia şcolii îşi vor putea face loc foarte bine şi acele componente care susţin literaţia digitală”, a mai transmis Sorin Cîmpeanu.

În cadrul evenimentului "Starea Naţiunii: Nivelul Literaţiei Digitale în România” au fost prezentate rezultatele raportului de literaţie digitală realizat cu instrumentul Brio, dezvoltat în parteneriat cu UiPath Foundation şi BCR- partener de implementare.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.