Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat, vineri, noi contracte de finanţare în valoare totală de 62,54 milioane de lei (12,57 milioane de euro) cu alte 29 de entităţi publice, pentru investiţii în capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum, potrivit unui comunicat al ministerului de resort, informează Agerpres.
Contractele, semnate în cadrul Programului-cheie 1 - Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei, parte a Fondului pentru Modernizare, vizează proiecte de construcţie de parcuri fotovoltaice, care vor produce energie curată pentru autoconsumul instituţiilor publice. Prin aceste proiecte, se va instala o capacitate totală de 9,13 MW.
Astfel, şcoli, spitale, primării şi alte instituţii publice din România vor deveni producători de energie, o transformare profundă care aduce independenţă energetică, costuri reduse şi o administraţie mai eficientă.
Din valoarea totală a celor 29 de proiecte finanţate, 56,25 milioane de lei (11,31 milioane de euro) provin din Fondul pentru Modernizare.
"Odată cu semnările de astăzi, bilanţul apelului de finanţare pentru energie regenerabilă prin Programul-cheie 1 ajunge la 1.046 contracte, în valoare totală de 2.834.359.666,02 lei (569.674.732,89 euro), o valoare totală a finanţării din Fondul pentru Modernizare de 2.496.010.237,03 lei (501.670.265,11 euro). Capacitatea totală instalată astfel depăşeşte 403 MW", se arată în comunicat.
Aceste investiţii permit autorităţilor locale să devină producători de energie regenerabilă, cu impact direct în bugetele comunităţilor şi în calitatea vieţii cetăţenilor.
În multe cazuri, capacităţile instalate acoperă până la 70% din necesarul energetic al instituţiilor publice, ceea ce înseamnă facturi mai mici şi mai mulţi bani pentru investiţii publice.
"România este deja într-o nouă eră energetică. O eră în care comunităţile locale nu mai sunt simpli consumatori, ci devin actori activi, generatori de soluţii şi lideri ai propriei dezvoltări. Ce facem astăzi este o schimbare de paradigmă. Este despre cum transformăm administraţia publică într-un partener strategic al tranziţiei energetice, cu impact direct în viaţa oamenilor. Semnăm contracte pentru ca spitalele să devină mai sigure, şcolile mai sustenabile, primăriile mai eficiente. Îi ajutăm pe cei care sunt aproape de oameni să producă energie curată, local, fără dependenţe, fără risipă", a declarat Sebastian Burduja, citat în comunicat.
Potrivit ministrului, aceasta este "cea mai puternică investiţie într-o Românie care se ridică pe picioarele ei, cu capul sus şi cu ochii spre viitor".
"Am demonstrat că România poate livra rapid şi eficient. Că fondurile europene pot ajunge acolo unde trebuie: în comunităţi, în investiţii, în infrastructură energetică modernă. Că birocraţia poate fi înlocuită cu viteză şi determinare. Nu mai vorbim despre intenţii, ci despre rezultate. Tranziţia energetică nu înseamnă doar panouri fotovoltaice. Ea înseamnă independenţă, suveranitate, este despre a-ţi decide singur drumul. Înseamnă o ţară care nu mai importă crize, ci exportă stabilitate. Viitorul energetic al României se produce aici. În fiecare comună, în fiecare oraş, în fiecare universitate, în fiecare spital. În fiecare şcoală care îşi scade factura. În fiecare autoritate publică care funcţionează mai eficient. Cu fiecare proiect semnat, construim o Românie care se alimentează cu propria ei energie - sigură, ieftină şi curată. Este un început. Dar este un început solid. Şi perspectiva este clară: România trebuie să continue cu aceeaşi forţă, cu aceeaşi transparenţă şi cu acelaşi angajament de a deveni o ţară mai pregătită, mai modernă şi mai demnă", a adăugat el.
Beneficiarii care au semnat contracte de finanţare în data de 20 iunie 2025 sunt: judeţul Arad, comuna Şimand; judeţul Argeş, comunele Poienarii de Muscel şi Albeştii de Muscel; judeţul Bacău, comuna Găiceana; judeţul Braşov, comuna Beclean; judeţul Brăila, comuna Gemenele; judeţul Călăraşi, comuna Fundeni; judeţul Constanţa, INCDM "Grigore Antipa"; judeţul Dâmboviţa, UM 0705 Târgovişte; judeţul Galaţi, Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, comunele Ţepu şi Băleni; judeţul Gorj, comuna Bălăneşti; judeţul Hunedoara, comuna Luncoiu de Jos; judeţul Maramureş, comuna Recea; judeţul Mehedinţi, comuna Ilovăţ; judeţul Olt, comunele Tufeni, Morunglav, Gârcov şi Cârlogani; judeţul Sibiu, municipiul Sibiu; judeţul Suceava, comunele Valea Moldovei şi Arbore; judeţul Teleorman, comunele Islaz, Troianul, Necşeşti şi Brânceni; judeţul Timiş, comuna Ghilad, Universitatea de Ştiinţele Vieţii "Regele Mihai I".
Comentează