Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Justiţiei, făcut praf de judecătorii din CSM pentru gafa începutului de mandat: 'Realmente doriţi să se pensioneze magistraţii cu experienţă'/ VIDEO

Inquam Photos / George Calin
Parlament, audieri, stelian Ion, Inquam Photos / George Calin

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion (USR), a fost aspru criticat în şedinţa Secţiei pentru judecători a CSM de joi, 14 ianuarie, pentru situaţia dezvăluită recent de STIRIPESURSE.RO. După ce ministrul a anunţat că îşi doreşte creşterea vârstei de pensionare în cazul magistraţilor, nu mai puţin de 38 de judecători şi procurori şi-au depus cereri de pensionare în 12 zile. Este o statistică de aproape cinci ori mari mare decât cea din aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care numai de la ÎCCJ jumătate dintre judecători au vocaţie de pensionare.

În cadrul şedinţei CSM, judecătoarea Simona Marcu l-a acuzat pe ministrul Stelian Ion că doreşte, de fapt, pensionarea magistraţilor cu experienţă, prin insistenţa cu care revine asupra acestui subiect chiar şi după retractarea declaraţiei iniţiale referitoare la vârsta de pensionare.

"Sunt de 4-5 ori mai multe cereri de pensionare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut şi nu este un secret pentru nimeni că acest val de pensionări a fost generat de o declaraţie total neinspirată a ministrului Justiţiei, care în unul dintre primele interviuri pe care le-a acordat a vorbit despre priorităţile mandatului său, între altele şi despre necesitatea, în opinia domniei sale, a creşterii vârstei de pensionare. Cunoaştem care este situaţia la nivelul instanţelor din ţară. Situaţia este dramatică chiar şi fără acest val de pensionări. Noi ne-am asumat la nivelul Consiliului să discutăm cu fiecare coleg în parte dintre cei care şi-au depus cerere de pensionare ca urmare a declaraţiei domnului ministru, să revină asupra acestei solicitări, în ideea de a putea să asigurăm în condiţii rezonabile funcţionarea instanţelor judecătoreşti, şi aşa greu încercate de faptul că nu au mai putut recruta judecători anul trecut. Oricum fluxul normal de pensionări ne crea deja probleme. Am apreciat faptul că domnul ministru a retractat declaraţia iniţială şi acesta a fost un argument important în discuţiile pe care le-am avut cu colegii mei. La nivelul ÎCCJ ar fi fost pensionabili mai mult de jumătate dintre membrii Curţii.

Când credeam că lucrurile s-au liniştit, am văzut că domnul ministru, şi în interviurile ulterioare pe care le-a dat, a reţinut problema vârstei de pensionare ca fiind o problemă. O tot reiterează în diferite paradigme, că nu e pentru viitorul imediat, că e pentru viitorul mediu şi a culminat această abordare a chestiunii cu ideea lansată ieri într-un interviu, aceea de înfiinţare a unei comisii speciale la nivelul parlamentului, având nici mai mult, nici mai puţin ca subiect de analiză pensiile magistraţilor. Eu nu ştiu dacă în România, la ora actuală, există doar două probleme: pensiilor magistraţilor şi SIIJ, care se pare că sunt chestiunile de maxim interes pentru actualul ministru al Justiţiei. În orice caz, mă gândesc dacă tot se pune problema înfiinţării unor comisii speciale la nivelul parlamentului, poate ar fi bine să se gândească ministrul Justiţiei să înfiinţeze o comisie specială de analiză a infrastructurii instanţelor judecătoreşti, de analiză a problemelor de personal de la nivelul instanţelor - judecători şi grefieri. Eu cred că ar fi mult mai benefic decât să tot rostogolească această falsă problemă a pensiilor magistraţilor în fel şi chip. Eu îl rog pe domnul ministru să cântărească cu mare atenţie toate declaraţiile pe care le va face cu privire la aceste probleme sensibile, să aibă reprezentarea faptului că la ora actuală instanţele se confruntă cu un deficit major de personal şi dacă vom merge în ritmul acesta, dacă vom pune presiune în această manieră, lucrurile se vor degrada continuu.

Concluzia mea e că de fapt dvs. doriţi acest lucru, doriţi să se pensioneze magistraţii cu experienţă, pentru că nu văd o altă concluzie logică decât aceea că doriţi ca aceşti oameni să plece din instanţe. Deşi aţi afirmat că intenţia dvs. este de a-i încuraja pe magistraţii cu experienţă să rămână, lucrurile concrete pe care le faceţi în ultima vreme şi insistenţa cu care abordaţi această chestiune mă determină pe mine personal să ajung la concluzia că realmente vă doriţi să plece aceşti magistraţi şi să recrutăm tineri magistraţi care probabil corespund mai bine unui profil pe care vi l-aţi conturat dvs. despre cum trebuie să arate judecătorul din România", a afirmat Simona Marcu.

Stelian Ion a fost criticat şi de judecătoarea Gabriela Baltag, care l-a acuzat pe ministru că transmite mesaje fără să fie conştient de urmările terminologiei folosite. "Colegii noştri nu au niciun fel de încredere în declaraţia domnului ministru de retractare. Avem un val de pensionari cum nu a existat niciodată în toţi anii aceştia", a declarat judecătoarea.

Judecătoarea Evelina Oprina a oferit exemplul Tribunalului Dolj, unde există nu mai puţin de 10 cereri de pensionare. "Colegii nu îşi doresc să plece din sistem, dar sunt extrem de speriaţi de declaraţiile acestea publice cu privire la creşterea vârstei de pensionare. Nu ştiu dacă au putut să decidă dacă să-şi retragă sau nu aceste cereri", a precizat judecătoarea.

În replică, ministrul Stelian Ion a afirmat că nu are nicio intenţie de a propune creşterea vârstei de pensionare pentru magistraţi, refuzând să-şi asume responsabilitatea pentru valul de cereri de pensionare.

"Vârsta de pensionare nu va creşte. Nu am niciun proiect în acest sens şi nu voi depune un proiect în acest sens. Mai clar de atât nu aş putea să fiu. Am spus şi în comunicat că m-am referit doar la abrogarea acelui articol care ar urma să intre în vigare la 1 ianuarie 2022 (pensionarea la 20 de ani de activitate, n.r.). Dincolo de aceste discuţii, care probabil în loc să tempereze lucrurile mai mult le accentuează, mi-aş dori să avem un dialog. Sentinţe date public conform cărora mi-aş dori să iasă la pensie magistraţii cu experienţă cred că nu sunt corecte. Sentinţe date public de genul că această chestiune ar declanţa ea singură un aşa-zis val imens de pensionare iarăşi nu cred că fac bine", a explicat ministrul Justiţiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.