Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan: 'Dimensiunea preventivă din Strategia Naţională Anticorupţie are un rol esenţial'

ion stefan

Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, a transmis, luni, cu ocazia Zilei Internaţionale Anticorupţie, că dimensiunea preventivă din Strategia Naţională Anticorupţie are un rol esenţial în procesul prin care funcţionarii ies în întâmpinarea cetăţenilor, informează un comunicat de presă transmis de minister, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, administraţia publică reprezintă un domeniu de o importanţă majoră, întrucât aşteptările cetăţenilor cu privire la cei care sunt angajaţi în serviciul public sunt strâns legate de modul în care este percepută funcţionarea statului, de nivelul încrederii în sistemul public, de funcţionarea optimă a instituţiilor în acord cu necesităţile societăţii. Din această perspectivă, administraţia publică trebuie să funcţioneze pe baza unor principii şi valori legate de integritate, imparţialitate, supremaţia interesului public, responsabilitate, răspundere şi, nu în ultimul rând, transparenţă, se precizează în comunicat.

Citește și: Jandarmerița bătută în timpul protestelelor din 10 august 2018 mută în forță împotriva Jandarmeriei

"Apreciez, în mod deosebit, acţiunile care au la bază promovarea şi încurajarea performanţei şi cred că a sosit timpul să ieşim în întâmpinarea cetăţeanului, pentru a anticipa problemele cu care se confruntă, soluţionând din oficiu cât mai multe dintre acestea. Schimbările reale nu se întâmplă însă de la sine, de aceea dimensiunea preventivă din Strategia Naţională Anticorupţie are un rol esenţial în tot acest proces", apreciază Ion Ştefan.

Conform comunicatului, în anul 2019, Direcţia Integritate, Politici Publice şi Guvernare din cadrul ministerului a desfăşurat: 75 de vizite în plan local pentru acordarea de sprijin metodologic şi asistenţă tehnică autorităţilor administraţiei publice locale în ceea ce priveşte Strategia Naţională Anticorupţie 2016-2020 şi 90 de misiuni de evaluare tematică a implementării strategiei, împreună cu reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei (MJ) şi ai Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), temele vizate fiind: conflicte de interese în timpul şi după exercitarea funcţiei; transparenţa instituţiilor publice şi accesul la informaţiile de interes public deţinute de acestea; incompatibilităţi; declararea cadourilor; protecţia avertizorului în interes public; 8 sesiuni de informare regionale privind publicarea datelor deschise.

Sursa citată precizează că la nivel instituţional vor fi întreprinse, în continuare, toate demersurile necesare implementării şi dezvoltării instrumentelor şi mecanismelor al căror obiectiv este acela de a asigura transparentizarea procesului decizional şi de a preveni efectiv fenomenul corupţiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.