Ministrul Sănătății, despre condițiile de la spitalul din Iași unde 7 copii au murit: 'Doctorii nu se pot spăla pe mâini că nu au unde'

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 10-10-2025 23:15

Article thumbnail

Sursă foto: Guvernul Romaniei

Doctorii nu se pot spăla pe mâini că nu au unde”, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, despre condițiile de la secția ATI din Spitalul de Copii Iași, unde saloanele nu au chiuvete, soluțiile dezinfectante nu erau în concentrația conformă, potrivit mediafax.ro.

„Așa cum am cerut public președintelui Consiliului Județean și celor implicați, demiterea de urgență a celor care au condus acel spital din Iași cu indolență era necesară. Nu poți să lași în funcție pe cineva care nu a făcut nimic după ce s-au infectat copiii", a declarat Rogobete la Digi 24.

Ministrul a dezvăluit că secția de ATI nu respecta normele și nu trebuia făcută recepția. „În saloane nu există chiuvete. Că există în baie, posibil, dar nu în salon. Doctorii nu se pot spăla pe mâini că nu au unde", a explicat Rogobete.

„Dosarul e acum la DNA și sunt sigur că își vor face treaba rapid. Am certitudinea că șefa ATI a fost pusă ilegal, ea nu este cadru universitar", a declarat ministrul Sănătății.

„Mai grav, timp de două săptămâni nici conducerea spitalului, nici epidemiologul, nici DSP Iași nu au făcut nimic. Soluțiile utilizate nu erau în concentrația conformă, haos administrativ și procedural”.

Rogobete a precizat că toate protocoalele au fost aprobate de conducere.

„Toată perioada în care nu au aplicat nicio măsură este strict culpa conducerii. Nu pot arunca vina pe medici și asistente că nu au primit niciun protocol de la nimeni", a conchis ministrul.

Șapte bebeluși care erau internaţi la Spitalul de copii "Sfânta Maria" din Iaşi au murit infectaţi cu bacteria Serratia marcescens.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri