Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Avioane de luptă pentru Ucraina: Ministrul Reznikov se duce 'cu jalba-n proţap' în fața lui Macron/ Aliaţii au păreri împărţite despre livrarea acestora

odessa-journal.com
Oleksi Reznikov

Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, este aşteptat marţi la Paris pentru a se întâlni cu preşedintele Emmanuel Macron, în timp ce aliaţii Kievului au păreri împărţite cu privire la oportunitatea de a furniza avioane de luptă Kievului, mai ales după ce preşedintele american Joe Biden a exclus ideea de a furniza aeronave F-16, relatează Reuters.

Reznikov se va întâlni, la Paris, cu omologul său francez Sebastien Lecornu. Ucraina vrea să facă presiuni pentru avioane de luptă occidentale de generaţia a patra, precum F-16, după ce săptămâna trecută şi-a asigurat livrările de tancuri de luptă.

Însă întrebat luni, la Casa Albă, dacă Statele Unite vor furniza F-16, Biden a declarat reporterilor: "Nu".

În declaraţii transmise de televiziunea franceză înainte ca Biden să vorbească la Washington, preşedintele Emmanuel Macron a subliniat că orice astfel de demers ar depinde de mai mulţi factori, inclusiv de necesitatea de a evita o escaladare şi de asigurări că avioanele nu vor "atinge solul rusesc".

Franţa şi Polonia par să fie dispuse să primească orice solicitare de acest fel din partea Ucrainei, Macron declarând luni reporterilor de la Haga că "prin definiţie, nimic nu este exclus" când vine vorba de asistenţă militară.

Luni, în Polonia, premierul Mateusz Morawiecki nu a exclus, de asemenea, o posibilă livrare de F-16 către Ucraina vecină, ca răspuns la o întrebare a unui reporter, dar şi aceste comentarii au fost făcute înainte de declaraţia lui Biden.

Morawiecki a declarat, în remarcile postate pe site-ul său, că orice astfel de transfer ar avea loc "în deplină coordonare" cu ţările NATO.

Andrii Iermak, şeful biroului preşedintelui ucrainean, a remarcat "semnalele pozitive" din partea Poloniei şi a declarat că Franţa "nu exclude" o astfel de mişcare, în postări separate pe canalul său Telegram.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a aflat marţi în Japonia, unde a mulţumit Tokyo pentru "avioanele şi capacităţile de transport de marfă" pe care le oferă Ucrainei. Cu o zi mai devreme, în Coreea de Sud, el îndemnase Seulul să îşi sporească sprijinul militar acordat Ucrainei.

Comentariul lui Biden a venit la scurt timp după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Rusia a început să se răzbune pentru rezistenţa Ucrainei trecând la atacuri necruţătoare în est, unde pare să obţină tot mai multe câştiguri teritoriale. Zelenski avertizează de mai multe săptămâni că Moscova urmăreşte să îşi intensifice asaltul, după aproximativ două luni de impas de-a lungul liniei frontului. Ucraina a primit un impuls uriaş săptămâna trecută, când Germania şi Statele Unite au anunţat că intenţionează să furnizeze tancuri grele, punând capăt unor săptămâni de impas diplomatic pe această temă.

Zelenski îndeamnă Occidentul să grăbească livrarea armelor promise pentru ca Ucraina să poată trece la ofensivă, dar majoritatea sutelor de tancuri promise de ţările occidentale vor putea ajunge după luni de zile.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că furnizarea de armament de către ţările occidentale duce "la o implicare din ce în ce mai mare şi directă a ţărilor NATO în conflict - dar nu are potenţialul de a schimba cursul evenimentelor şi nu o va face".

Grupul de reflecţie Institute for the Study of War (ISW), cu sediul în SUA, a declarat că "eşecul Occidentului de a furniza materialul necesar" anul trecut a fost principalul motiv pentru care progresele Kievului s-au oprit în noiembrie. Analiştii sunt de părere că Ucraina ar putea totuşi să recucerească teritoriul odată ce armele promise vor ajunge.

Pe de altă parte, Ministerul Apărării de la Minsk a anunţat marţi că Rusia şi Belarus au început să-şi pregătească personalul săptămâna aceasta, în vederea unor exerciţii comune în Rusia programate pentru septembrie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.