Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Minstrul Economiei încearcă să liniștească investitorii din Marea Neagră - Când va fi modificată Legea offshore

Facebook
Virgil Popescu

Legea offshore va fi modificată până la finalul acestei sesiuni parlamentare, adică în vară, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, rugându-i pe investitorii care aşteaptă această lege pentru a debloca investiţiile să mai aibă "puţintică" răbdare, notează Agerpres.

"Va fi o iniţiativă parlamentară a coaliţiei şi sunt convins că până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare va fi aprobată. Îmi doresc un consens mai larg decât consensul din coaliţie şi sunt convins că vom avea colegi în parlament în afara coaliţiei care vor vota alături de noi modificarea legii. Mai aveţi puţintică răbdare", a spus Popescu la un eveniment de specialitate, răspunzând unei întrebări adresate de reprezentantul investitorilor din Marea Neagră.

Ministrul a arătat că miercuri este termenul final pentru depunerea ofertei privind achiziţia pachetului de 50% din proiectul Neptun Deep, deţinut de ExxonMobil.

ULTIMĂ ORĂ Conducerea Jandarmeriei anunță FILMUL VIOLENȚELOR din Capitală - 12 jandarmi au ajuns la spital

"Compania noastră Romgaz, deţinută de minister în majoritate, va depune ofertă pentru achiziţia acestui pachet. În paralel am lucrat şi la Legea offshore", a continuat Popescu.

Potrivit acestuia, România este unul dintre producătorii de gaze din UE, iar mixul energetic şi tranziţia spre o energie curată depind de gazul natural.

"Ne propunem ca tranziţia energetică să o facem cu gaze naturale, dorim să scoatem gazele din Marea Neagră, dorim să găsim noi rezerve, deci modificarea Legii offshore este o prioritate pentru stimularea şi investiţiilor în acest sector", a precizat oficialul guvernamental, la conferinţa online "Energy road - Energie la tine acasă".

ExxonMobil şi OMV Petrom explorează perimetrul de mare adâncime Neptun Deep, cu rezerve de gaze estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi.

ExxonMobil a anunţat în urmă cu un an că vrea să se retragă din România. La rândul lor, cei de la OMV Petrom a precizat că vor continua investiţia dacă au un cadru legislativ şi de piaţă stabil, iar decizia depinde de modificarea Legii offshore.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.