DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Mircea Cărtărescu şi Clara Usón se reunesc în jurul unei mese rotunde pentru a vorbi despre creaţia artistică şi despre mult discutatul rol al intelectualului

Mircea Cărtărescu

Mircea Cărtărescu şi Clara Usón, scriitori dedicaţi generaţiei şi timpului lor istoric, se reunesc în jurul unei mese rotunde pentru a vorbi despre creaţia artistică şi despre mult discutatul rol al intelectualului în societate, joi, de la ora 18.30, la Institutul Cervantes din Bucureşti. O discuţie moderată de scriitoarea şi jurnalista Mariana Sipoş, relatează news.ro.

Din perspectiva operei şi a tradiţiei literare a fiecăruia dintre ei, întâlnirea se va axa în principal pe natura şi vocaţia universală a propriei opere artistice.

Clara Usón s-a născut la Barcelona în 1961. Are o diplomă în Drept obţinută la Universitatea din Barcelona. Primul său roman, "Las noches de San Juan", a câştigat premiul Femenino Lumen în 1998. A publicat, de asemenea Primer vuelo (2001), "El viaje de las palabras" (2005) y "Perseguidoras" (2006). În 2009, Clara Usón a câştigat premiul Biblioteca Breve cu romanul său "Corazón de napalm". În anul 2012, a publicat "La hija del Este", tradusă în limba română, care a obţinut Premiul Criticilor din Spania, Premiul Ciutat de Barcelona şi Premiul pentru Cultură mediteraneană. Recent, a fost distinsă la Târgul de Carte Guadalajara (Mexic), cu Premiul Sor Juana Inés de la Cruz pentru ultimul ei roman "El asesino timido", în care face o radiografie sociologică a generaţiei care a trăit în prima ei tinereţe tranziţia spaniolă. Clara Usón este autoare a opt romane. Tema sinuciderii este recurentă în lucrarea sa, bazându-se pe referinţe literare universale, cum ar fi Pavese. Operele lui Cehov sunt una dintre principalele influenţe literare iar angajamentul său faţă de valorile generaţiei sale şi ale societăţii, asemenea lui Cărtărescu, o transformă într-unul dintre cele mai lucide modele atât la nivel aristic, cât şi social, dovadă fiind toate premiile şi distincţiile sale, atât naţionale, cât şi internaţionale.

Citește și: VIDEO - Rapperul Meek Mill se află pe primul loc în Billboard 200, unde peste 40 de albume de Crăciun sunt în urcare

Mircea Cărtărescu s-a născut la Bucureşti în 1956. Are un doctorat în filologie la Universitatea din Bucureşti, cu o teză despre postmodernismul românesc. Prozator, poet şi eseist, are mai mult de 30 de cărţi traduse în 24 de limbi. În acest an, Cărtărescu a primit premiul Formentor de las Letras, unul dintre cele mai importante premii literare, pentru întreaga sa activitate. Juriul, reunit la Buenos Aires, a subliniat că lucrarea sa se remarcă prin "puternica sa abilitate narativă" şi "cunoaşterea excepţională a bibliotecii universale".

Cărtărescu a câştigat importante premii literare atât naţionale, cât şi internaţionale: Premiul de la Leipzig pentru Înţelegere Europeană, Premiul de literatură al Casei Culturilor din Berlin, Premiul de stat al Austriei pentru

literatură europeană, Premiul "Gregor von Rezzori" şi premiul "Thomas Mann" pentru literatură. Vocea lui este considerată de critica literară drept cea mai importantă din literatura română actuală, iar numele său este de ani de zile în cărţi pentru Premiul Nobel pentu Literatură. "Travesti", "Frumoasele străine", "De ce iubim femeile", "Levantul", "Solenoid", "Ochiul căprui al dragostei noastre" sunt câteva dintre lucrările sale traduse în limba spaniolă. Copilăria, familia, dragostea în toate formele sale sunt descoperite şi redescoperite în scrierile sale.

Evenimentul este organizat de către Ambasada Spaniei la Bucureşti prin Biroul Ataşatului pentru Educaţie al acesteia, şi de Institutul Cervantes din Bucureşti.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.