DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Mircea Dușa, întâlnire cu înalți oficiali Nato

www.mapn.ro

Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Mircea Duşa, a avut, luni, la sediul MApN, o întrevedere cu asistentul secretarului american al Apărării pentru strategie, planuri şi capabilităţi, Thomas Harvey, ocazie cu care cei doi oficiali au analizat subiectele prioritare ale agendei NATO în contextul summit-ului Alianţei din acest an, dar şi aspectele de interes comun ale Parteneriatului strategic româno-american din perspectivă politico-militară, informează Agerpres.

Un număr record de afgani, obligați să își părăsească locuințele din cauza conflictului

Mircea Duşa a apreciat angajamentul asumat de SUA şi contribuţia acestora pentru securitatea şi stabilitatea regiunii Mării Negre şi a Europei în ansamblu, se arată într-un comunicat al MApN transmis marţi AGERPRES.

"În contextul actual al evoluţiilor securităţii regionale, consultările constante şi cooperarea bilaterală practică sunt esenţiale", a precizat Duşa.

În acest context, Mircea Duşa a enumerat obiectivele şi priorităţile României, în plan politico-militar, în perspectiva summit-ului NATO ce se va desfăşura în luna iulie, la Bruxelles. Printre acestea, un rol important îl ocupă securitatea în regiunea Mării Negre şi eforturile aliate pe palierul descurajării şi apărării, precum şi revizuirea Structurii de Comandă NATO.

Oficialul american a subliniat angajamentul Statelor Unite ale Americii faţă de relaţia bilaterală cu România, precum şi promovarea eforturilor pe linia asigurării posturii NATO de descurajare şi apărare.

De asemenea, Thomas Harvey a exprimat apreciere faţă de România atât pentru angajamentul în planul modernizării sectorului militar, cât şi pentru partajarea echitabilă a sarcinilor şi responsabilităţilor la nivelul NATO.

Thomas Harvey a mai adăugat că România reprezintă un model în cadrul Alianţei şi din perspectiva sprijinului consistent pe care îl oferă în operaţiile şi exerciţiile NATO, precizează MApN.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.