Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mișcări importante pe piața energiei între România și Moldova: Acorduri pentru livrare de urgență a energiei electrice și licențe pentru achiziția de gaz

Compania de stat Energocom, cu care autoritățile din Republica Moldova vor să înlocuiască, potrivit Gazprom, operatorul controlat de gigantul rus, Moldovagaz, a obținut licența de la ANRE România și acum poate cumpăra/vinde gaze naturale pe piața din România.

Anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, pe o rețea de socializare, transmite știri.md.

„Începem săptămâna cu știri bune din domeniul energetic:

SA Energocom a obținut licența la ANRE România și poate cumpăra/vinde gaze naturale pe piața din România;

Energocom a fost înregistrat pe Regional Booking Platform și poate accesa depozitele de stocare gaze din Ucraina;

Moldelectrica a semnat acord cu Transelectrica România pentru livrare de urgență a energiei electrice în caz de necesitate;”, a scris ministrul Andrei Spînu pe pagina sa de Telegram.

De asemenea, Energocom a fost înregistrat pe Regional Booking Platform și poate accesa depozitele de stocare de gaze din Ucraina.

Totodată, Moldelectrica a semnat acord cu Transelectrica România pentru livrare de urgență a energiei electrice în caz de necesitate.

Citește și Republica Moldova poate rămâne fără energia electrică importată din Ucraina: Prioritatea rămâne alimentarea cu energie a ucrainenilor

În cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) din 29 septembrie s-a decis că SA „Energocom” va procura 15 milioane de metri cubi de gaze naturale care vor fi stocate în depozitele din România și Ucraina. Potrivit dispoziției CSE, publicată pe site-ul Guvernului, stocurile de gaze naturale vor fi procurate și livrate în baza unui contract-cadru de vânzare-cumpărare a gazelor naturale de tip EFET, încheiat între SA „Energocom” și SA „Moldovagaz”.

„(…) La data adoptării prezentei dispoziţii SA „Energocom” va procura în baza contractului EFET semnat, iar SA „Moldovagaz” va asigura livrarea şi va vinde 10 mil. m3 de gaze naturale la condiţii standard, la preţul de achiziţie de 1882,78 USD/1000 m3 , care va fi confirmat prin actul de predare-primire semnat între SA „Moldovagaz” şi FJSC „Gazprom”, la care se adaugă tariful de intrare în sistemul de transport al SRL „Moldovatransgaz”, la condiţiile de livrare ale pieţei angro a Republicii Moldova. Livrarea se va efectua la data de 30 septembrie”, se arată în dispoziția CSE.

Totodată, SA „Energocom” va procura și 5 milioane de metri cubi de gaze naturale la preţul preliminar de achiziţie al gazelor naturale de 1058,11 USD/1000 m3, estimat conform situației din 23 septembrie.

„Preţul final al gazelor naturale va fi recalculat după stabilirea preţului de import al gazelor naturale pentru SA „Moldovagaz” în luna octombrie 2022. Livrarea se va efectua la solicitarea SA „Energocom”. Până la onorarea deplină a obligațiilor SA „Moldovagaz” față de SA „Energocom”, contravaloarea gazului va fi garantată prin gajarea către SA Energocom a creanțelor cu titlu executoriu SA „Moldovagaz” față de SA „Termoelectrica””, au decis membrii Comisiei.

În plus, conform dispoziției, capitalul social al SA „Energocom” va fi majorat, din contul modificării soldurilor de mijloace băneşti la conturile bugetului de stat, cu 511 milioane de lei.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.