Misiunea de pace a lui Viktor Orban dă roade? Dmitro Kuleba, chemat în China pentru discuții

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 22-07-2024

Actualizat: 22-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: BBC News

Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, va întreprinde o vizită în China în perioada 23-26 iulie, au anunţat luni cele două diplomaţii, scrie AGERPRES.

La invitaţia ministrului de externe Wang Yi, omologul său ucrainean Dmitro Kuleba va vizita China între 23 şi 26 iulie, a anunţat luni purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Beijing, Mao Ning, potrivit agenţiilor Xinhua şi Reuters.

La rândul său, AFP a transmis că şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, se va deplasa între 23 şi 26 iulie în China, aliată a Rusiei, pentru discuţii referitoare la mijloacele de a se pune capăt războiului între Moscova şi Kiev.

'Subiectul principal al discuţiilor va fi căutarea de mijloace pentru a stopa agresiunea rusă, precum şi rolul Chinei privind modul de a se ajunge la o pace durabilă şi justă', a indicat Ministerul de Externe de la Kiev într-un comunicat.

China nu a participat la summitul de pace organizat de Kiev în Elveţia în iunie, din cauza absenţei Rusiei, care nu a fost invitată.

Autorităţile ucrainene vor acum să elaboreze un plan în vederea unei păci 'juste' şi mizează pe invitarea Moscovei la un al doilea summit.

 

Vizita lui Viktor Orban în China

La începutul lunii prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Uniunii Europene, s-a aflat într-o vizită în China, unde s-a întâlnit luni cu președintele Xi Jinping, el descriind deplasarea sa neașteptată la Beijing drept a treia etapă a unei „misiuni de pace”. Anterior el avusese întâlniri, la Moscova, cu preşedintele rus Vladimir Putin şi, la Kiev, cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri