Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mister elucidat, după ce Iohannis a fost sunat de premierul Bulgariei: 'Românul' care a amenințat, prin SMS, un parlamentar bulgar nu are CNP de România (surse)

vorbit telefon

O poveste uluitoare, apărută în presa din Bulgaria, prin care se spunea că un parlamentar din țara vecină a primit un mesaj de ameninţare pe telefon, este demontată de Poliția Română, după numai câteva zile de investigații. Cartela de pe care s-ar fi dar mesajul mafiot nu aparține, însă, conform datelor, vreunui cetățean român. Mai mult, premierul bulgar l-a sunat, vineri, pe Klaus Iihannis și i-a cerut să rezolve urgent problema.

Potrivit surselor STIRIPESURSE.RO, datele transmise de autoritățile din Bulgaria nu corespund niciunui cetățean român. CNP-ul folosit la achiziționarea cartelei din Bulgaria nu este CNP valid de România (conține atât cifre, cât și litere. Ori, CNP-ul de România conține doar cifre). Astfel, nu există date certe că cel care a achiziționat cartela este cetățean român.

Ca urmare a acțiunilor rapide ale angajaților Direcției Generale a Poliției Naționale, a fost identificată cartela SIM de pe care a fost trimis mesajul de amenințare către deputatul Lyubomir Karimanski, anunța presa bulgară.

Ministerul de Interne confirmă conținutul textului SMS-ului, care a fost anunțat anterior în cadrul unui briefing în parlament de către însuși Karimanski: "Renunțați sau problemele voastre vor începe imediat și nu aveți idee cât de grave vor fi".

Ofițerii DGPN au stabilit că SIM-ul a fost înregistrat pe numele unui cetățean român cu inițialele LT, care a intrat în țară la 1 aprilie. Bărbatul a părăsit granițele Bulgariei pe 7 aprilie. Cartela a fost activată joi timp de 15 minute, după care a fost oprită.

De asemenea, este stabilit și locul de activare a cartelei SIM și de trimitere a mesajului. Ancheta în acest caz continuă, spune poliția.

Anterior, vestea amenințării a fost anunțată chiar de Karimanski în parlament, în cadrul unui briefing de presă, care a anunțat că a contactat deja instituțiile abilitate. Ulterior, premierul Kiril Petkov a explicat că a ordonat ca ancheta în acest caz să fie prioritară și că serviciile ar trebui să ajute la identificarea autorului din spatele amenințării.

Premierul Bulgariei l-a contactat pe preşedintele României în legătură cu ameninţarea la adresa unui parlamentar bulgar

Prim-ministrul Bulgariei, Kiril Petkov, a declarat că l-a contactat pe preşedintele României, Klaus Iohannis, în legătură cu ameninţarea la adresa parlamentarului bulgar Liubomir Karimanski, făcută prin SMS de un cetăţean român. „L-am sunat personal pe președintele României pentru a cere găsirea rapidă a acestui cetățean român. Trebuie să ajungem la inițiatorul acestui SMS. Fiecare cetățean bulgar trebuie să fie protejat de astfel de atacuri!”, a declarat vineri prim-ministrul Bulgariei, Kiril Petkov.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.