Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Miting pentru cumnata lui Niculae Bădălău: Poliția din Bolintin Vale a împărțit amenzi

Câteva zeci de persoane, profesori şi părinţi ai unor elevi de la şcoala din Malu Spart – Bolintin Vale, au ieşit în stradă, duminică, pentru a protesta faţă de schimbarea din funcţie a directoarei şcolii, care este cumnata fostului senator PSD Niculae Bădălău. Directoarea susţine că a fost schimbată pe criterii politice, pentru că nu este înregimentată şi nu a „mers în campanie electorală cu nicio formaţiune politică şi mai ales cu PNL-ul”. Poliţiştii au amendat cinci persoane pentru că nu au respectat normele prevăzute în Legea 55 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Citește și: 'Pilda Generalului Zeu' în PNL

„La data de 10 ianuarie a.c, în jurul orei 10.00, poliţiştii Poliţiei Oraşului Bolintin Vale au constatat că în localitatea Malu Spart, din oraşul Bolintin Vale, aproximativ 25 de persoane, cadre didactice şi părinţi a elevilor din cadrul Şcolii Gimnaziale Malu Spart, organizaţi în grupuri de patru - cinci persoane, se aflau în faţa unităţii de învăţământ. Aceştia îşi exprimau susţinerea faţă de fostul director al unităţii de învăţământ, căruia i-a expirat contractul managerial, acesta fiind şi motivul pentru care persoanele s-au prezentat la sediul şcolii”, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Giurgiu.

Două echipaje de poliţie şi un echipaj de jandarmi a intervenit la faţa locului, iar cinci dintre participanţi, care nu au respectat prevederile Legii nr. 55/2020, a fost amendaţi convenţional. „Verificările vor fi continuate, în vederea identificării tuturor participanţilor la evenimentul în cauză şi luarea măsurilor legale care se impun”, precizează Poliţia judeţeană Giurgiu.

Directoarea şcolii, Raluca Geantă, conduce unitatea de învăţământ de opt ani şi recent i-a expirat contractul de management. Femeia, care este cumnata fostului senator Niculae Bădălău, susţine că a fost schimbată din funcţie pe criterii politice.

De altfel, directoarea este cea care a anunţat, pe pagina de Facebook a unităţii didactice, faptul că a fost schimbată din funcţie, acuzând că este o decizie politică.

„Mulţumesc tuturor părinţilor şi colegilor pentru susţinere! Într-adevăr am fost schimbată din funcţia de Director. Motivul? Desigur, unul politic: nu sunt membră PNL şi sunt cumnata cuiva anume. Nu contează realizările, nu contează că in mandatul meu am finalizat lucrările la şcoala nouă începută din anul 2009. Nu contează că s-a construit un teren de sport dotat cu toate utilităţile. Nu contează existenţa cabinetului TIC, construcţie grupuri sanitare, dotare cu laptopuri, table inteligente, videoproiectoare, mobilier de cea mai bună calitate, etc. Nu contează că în această perioadă am avut copii cu rezultate deosebite admişi la licee de top: Sf. Sava, Lazăr, Elena Cuza, Şincai, Kiriţescu. Nu contează disciplina şi seriozitatea de care dau dovadă copiii noştri, ambientul şcolii, munca depusă. Nu contează nimic din aceste performanţe! Contează că nu sunt înregimentată politic, că nu am mers în campanie electorală cu nicio formaţiune politică şi mai ales cu PNL-ul”, este mesajul postate pe reţeaua socială.

Părinţii care au mers la protestul de duminică ameninţă că nu îşi vor trimite copiii la şcoală dacă nu se va reveni asupra deciziei privind schimbarea Ralucăi Geantă din funcţia de director al şcolii din Malu Spart.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.