DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Mitropolitul Ioan al Banatului a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest 'Vasile Goldiș' din Arad

radiotimisoara.ro
mitropolitul ioan al banatului

Mitropolitul Ioan al Banatului a primit marţi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad în cadrul unei ceremonii desfăşurate în Aula „Cicio Pop” a universității arădene, conform basilica.ro

La eveniment au participat cei doi ierarhi ai Arhiepiscopiei Aradului, membri din conducerea universităţii amintite, reprezentanți ai autorităților locale și județene, studenţi, cadre didactice.

Prof. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a prezentat, în cuvântul său, motivele acordării distincţiei.

„Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului este una dintre marile personalități ale spiritualității românești contemporane. Este un spirit constructiv care a înțeles rolul Bisericii în întărirea spiritualității umane și înnobilarea cunoștințelor. Este mereu prezent printre credincioșii din întreaga eparhie pe care o păstorește și urmărește ca, prin dragostea și spiritul de jertfă al credincioșilor, să păstreze valoarea locașului de cult intrate în patrimoniul spiritual al românilor și să facă din Biserică o instituție vie, luptătoare pentru creșterea sufletelor, cooperarea rodnică și întărirea solidarității umane”.

„În contextul celor prezentate și al fericitului moment aniversar recent, împlinirea vârstei de 70 de ani, Senatul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad consideră care un privilegiu deosebit de a cinsti complexa personalitate a Înaltpreasfinției Sale, prin conferirea titlului de Doctor Honoris Causa, pentru serviciile aduse culturii și spiritualității românești, pentru implicarea care te îndeamnă să-l urmezi în activități binecuvântate de Dumnezeu și pentru înălțarea omului pe trepte de moralitate și cultură. Sunt deosebit de onorată că, începând de astăzi, Înaltpreasfinția Sa se numără printre laureații acestui prestigios titlu și că face parte din comunitatea noastră academică”.

Laudatio la acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Mitropolitului Ioan a fost citit de preotul conf. Vasile-Ioan Pop, directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, Facultatea de Științe Socio-Umane și Educație Fizică și Sport, din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

După primirea titlului onorific de Doctor Honoris Causa, IPS Ioan a susținut prelegerea „Cultura, candelea neamului”, subliniind că „identitatea națională se păstrează prin cultură, cultura fiind ogorul unde cresc florile unui neam”.

„Cultura este mintea unui neam. Avem, ca nație, atâta minte câtă cultură avem”.

„Toți cei ce astăzi suntem chemați la lucrarea minții neamului, avem datoria sacră de a face tot ce ne stă în putință, ca o picătură din sudoarea minții noastre să o punem în candela culturii, ca aceasta să rămână întru dăinuirea neamului nostru românesc”, a subliniat Părintele Mitropolit.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.