Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mitropolitul Petru al Basarabiei a slujit la Mănăstirea 'Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul' din satul Cornești într-o fostă unitate militară

Mitropolia Basarabiei
Mitropolitul Basarabiei

Mitropolitul Petru al Basarabiei a slujit luni, 27 septembrie, de Înălțarea Sfintei Cruci – potrivit calendarului iulian nerevizuit, la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din satul Cornești, raionul Ungheni, conform basilica.ro

„Să biruim prin Sfânta Cruce tot răul care ne înconjoară, iar lauda noastră să fie numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos precum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel”, a fost îndemnul transmis la predică de IPS Petru.

„Prin semnul Sfintei Cruci ne arătăm identitatea noastră (Apocalipsă 7:3-4), arătăm că suntem ai lui Dumnezeu Cel în Treime. Sfânta Cruce aduce binecuvântare (Înțelepciunea lui Solomon 14:7) ‹binecuvântat este lemnul care slujește la o trebuință binecuvântată›, împlinește dreptatea lui Dumnezeu și îndumnezeiește firea umană (Efeseni 1:9)”, a mai spus părintele mitropolit.

Mănăstirea în care a slujit luni Mitropolitul Petru are o istorie de aproape două decenii. A fost amenajată începând cu anul 2002 într-o fostă unitate militară.

La sosirea în Cornești, părintele stareț, Arhimandritul Damaschin Cimbir, a găsit clădirea fostei unități sovietice abandonată de mai bine de zece ani într-o stare deplorabilă – fără uşi, fără ferestre, cu acoperişul avariat. Sprijinit de creştinii din împrejurimi, a reușit să transforme fosta unitate militară în loc de rugăciune, iar în data de 2 noiembrie 2003 Mitropolitul Petru a oficiat slujba de sfinţire a lăcaşului de cult.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.