Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mo Salah nu va fi prezent cu naţionala Egiptului la JO de vară de la Tokyo

Agerpres
Mohamed Salah

Atacantul echipei engleze Liverpool, egipteanul Mohamed Salah, nu va participa, cu naţionala olimpică a ţării sale, la turneul de fotbal de la Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie-8 august), a anunţat sâmbătă selecţionerul Shawky Gharib.

Cel de-al doilea marcator din Premier League din sezonul trecut (22 de goluri) nu a avut permisiunea clubului său de a participa la această competiţie.

Nici clubul turc Galatasaray Istanbul nu a fost de acord să-l elibereze pe atacantul egiptean Mostafa Mohamed pentru a se alătura lotului naţional la JO 2020, informează Agerpres.

Liverpool anunţa încă de luna trecută că nu este de acord ca internaţionalii săi să fie prezenţi în loturile echipelor naţionale care vor participa la JO 2020 de la Tokyo.

Conducerea clubului informa federaţiile naţionale că se opune convocării jucătorilor săi la echipele olimpice, inclusiv în ceea ce-l priveşte pe egipteanul Mohamed Salah (29 ani).

Cu toate acestea, preşedintele Federaţiei egiptene de fotbal, Ahmed Megahed, spunea atunci că totuşi speră ca cel mai bun jucător al naţionalei să fie prezent la Tokyo. ''Nu vreau să spun că este imposibil ca Salah să participe la JO de la Tokyo, dar este într-adevăr dificil", afirma Megahed.

Turneul olimpic de fotbal este destinat jucătorilor sub 23 de ani - dar sunt permişi trei jucători peste această vârstă.

FIFA a precizat că niciun club nu este obligat să elibereze jucători mai mari de 23 de ani pentru a participa la Olimpiadă.

Liverpool, care a încheiat sezonul din Premier League pe locul 3, va începe noua ediţie de campionat pe 14 august în deplasare la Norwich City, recent promovată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.