Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Moartea SUSPECTĂ a unui jurnalist ZGUDUIE sistemul medical. A fost deschis dosar penal: ‘Doctorii ne-au trimis înapoi acasă. E vina medicilor’

Dan Porcutan

Moartea unui jurnalist din Cluj-Napoca zguduie din nou sistemul medical din România. Jurnalistul Dan Porcuţan (foto), 31 de ani, pasionat de mass-media şi sport, a murit în 14 martie în condiţii suspecte. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Familia îndurerată susţine că este dispusă să meargă până în pânzele albe pentru găsirea vinovatului. Duminică, 21 aprilie, Dan Porcuţan ar fi împlinit 31 de ani. În loc de o petrecere pe cinste alături de prieteni şi familie cei care l-au cunoscut se pregătesc de Parastasul de 40 de zile.

Citeşte şi: Corina Crețu îi dă PONTUL ZILEI Vioricăi Dăncilă - De ce depinde aderarea la zona euro

Într-o anchetă amplă despre moartea lui Dan Porcuţan colegii săi de la Monitorul de Cluj au refăcut pas cu pas ultimele clipe de viaţă ale jurnalistului, au dezvăluit ultimele mesaje date de Dan, dar şi ce medicamente a primit de la medicii de la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială Cluj-Napoca.

Cum a decurs operaţia şi tratamentul

„Fratele meu nu voia să se interneze. Primele cuvinte ale doctorului, cum l-a convins pe Dani să se interneze în spital, au fost 'dacă nu vii să îți scot puroiul, ajunge puroiul la inimă și mori!'. Doctorul știa de duminică (n.red. ziua internării) că există riscul ca el să moară, dacă nu este tratat ca lumea. Știa foarte bine că e o persoană cu probleme”, le-a spus jurnaliştilor Monitorul de Cluj Adriana, sora lui Dan. În urma examinărilor s-a pus diagnosticul de abces submandibular. Potrivit actelor medicale consultate de sursa citată în aceeaşi zi s-a intervenit chirurgical, i s-a făcut o anestezie loco-regională, a avut loc incizia și drenajul abcesului, debridarea de țesuturi moi (medicii s-au asigurat că puroiul este drenat şi eliminat cu totul) şi s-au introdus două tuburi de dren la nivel submandibular stâng.

Citeşte şi: Liviu Dragnea, atac virulent la adresa lui Klaus Iohannis: 'De ce e omul ăla atât de nervos alături de slugile lui? Să-i fie rușine'

În data de 13 martie, medicii îi extrag dintele. În cursul internării, medicii îi dau lui Dan o medicație cu trei antibiotice, evoluţia este pozitivă, drept urmare se decide şi externarea acestuia o zi mai târziu. Având în vedere că evoluția locală și generală este favorabilă, jurnalistul a fost externat, joi, 14 martie, la ora 13:00, cu următoarele recomandări: evitarea traumatizării zonei operate, igienă orală corespunzătoare, alimentație semi lichidă adecvată (în ideea să nu mestece), să nu fumeze, să nu bea alcool sau cafea şi tratament conform rețetei medicale.

Gâtul se umflă din nou

Potrivit familiei şi prietenilor, la două ore de la externare, gâtul lui Dan se umflase din nou. Între timp, jurnalistul avea să trimită colegilor de la ziar un ultim mesaj: „Revin şi eu în forţă după amiază”. „Medicul curant ştia prea bine că este un caz critic, dar i-a dat drumul acasă pentru că aveau nevoie de paturi libere, aveau pacienți noi. La ora 13:00 a fost externat, la ora 15:00 era din nou umflat. Până seara, s-a umflat gâtul și mai tare. Am mers la ora 19:00 din nou la Clinica Maxilo-Facială. Doctorii ne-au trimis înapoi acasă și au zis să ia un antiinflamator 'că e bine, se face bine, vii dimineața la control'. L-au luat, l-au verificat, la măsele era bine, 'iei un antiinflamator, se dezumflă gâtul și mâine dimineață vii din nou la control'”, povesteşte sora lui Dan.

Citeşte şi: Răzvan Cuc, informații de ULTIM MOMENT despre Autostrada Unirii. Ministrul a prezentat, la Iași, etapele construirii acesteia

„Gâtul îi era umflat și nu putea respira. Puteau să îi spună că habar nu au care îi treaba și să îl trimită la Urgențele de pe Clinicilor sau la ORL, vezi de ce îi umflat gâtul. Ei au zis să ia antiinflamatorul, se dezumflă și gata. De fapt, era foarte, foarte mult puroi fizic și trebuia scos de cei de acolo. Cu siguranță, cine l-a văzut nu și-a dat interesul sau a fost foarte habarnist. L-au văzut doi medici rezidenți joi la ora 19:00. A mai fost un caz similar, dar acolo pacientul a fost trimis la urgența generală, l-au intubat, și a fost scos puroiul și a fost salvat. Fratele meu nu a mai ajuns pentru că pe noi nu ne-au trimis la Urgențe. Ne-au trimis acasă. La ora 19:45 am ajuns acasă, iar la ora 21:00 el era mort”, rememorează Adriana Porcuţan.

Umflat la gât şi cu dificultăţi în a respira, Dan şi sora lui se întorc în apartamentul din Mănăştur. Sora lui povesteşte că la un moment dat, acesta a venit la bucătărie, şi-a pus mâna la gât, nu putea respira, după care a căzut în genunchi. „Atunci am început manevrele de resuscitare. Ştiam ce să fac. Între timp, colega de apartament a sunat la Ambulanţă. A venit relativ repede. După exprimarea medicilor de pe Ambuanţă, au trebuit să îi scoată un borcan de puroi din plămâni și din corp. Atât țin minte că au zis medicii, 'am reușit să golim plămânii, dar inima nu o mai putem porni. E prea târziu'. Nu mă pot ierta că nu am ajuns cu el la Urgențe. Dar m-am bazat pe medicii de la Maxilo-Facială. Cu o oră înainte să moară, am fost să îi iau medicamente. Am hotărât cu Dani să mergem la Urgențe, urma într-o jumătate de oră să mergem, dar nu am mai ajuns”, mai spune tânăra.

Citeşte şi: Dăncilă, atac acid la adresa Opoziției: 'Vom da OUG să dăm gratuit lecitină Opoziției. PSD nu a luat decizii împotriva românilor'

„Mi-am dat seama că nu poate respira, dar am vrut să îi țin inima până veneau medicii. Medicii nu trebuiau să mi-l trimită acasă. E vina lor, e vina lor 100%. Eu am mers pe mâna lor că am crezut că sunt mai deștepți ca mine. Noi am considerat că trebuie mers la Urgențe pe Clinicilor, dar am mers pe mâna lor” (Adriana Porcuţan, sora jurnalistului)

Familia Porcuţan a angajat un avocat şi e decisă să meargă până în pânzele albe să afle adevărul. „Vrem să găsim vinovatul, să se stabilească de ce a murit, cauza morții”, a mai spus sora jurnalistului. De asemenea, Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă in rem.

Citeşte şi: Dăncilă apără femeile din PSD de atacurile liberalilor: 'Acest lucru este de neacceptat. Un om care jignește femeile este un om slab'

Jurnaliştii de la Monitorul de Cluj au încercat în nenumărate rânduri să vorbească cu medicii care l-au îngrijit și operat pe Dan Porcuţan, dar nu au putut fi contactaţi. De asemenea, nici conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj nu a putut fi contactată. Dan Porcuțan era jurnalist sportiv la Monitorul de Cluj. Pe lângă presă mai era pasionat de ciclism și fotografie. El era mereu prezent la principalele evenimente sportive și artistice din județul Cluj în calitate de fotoreporter sau reporter.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.