Ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif l-a ironizat vineri pe preşedintele Donald Trump pe tema eşecului summitului cu Kim Jong Un privind denuclearizarea Coreei de Nord, jurând că Washingtonul nu va avea parte de un acord nuclear mai bun cu Teheranul decât cel pe care l-a denunţat anul trecut, relatează Reuters.
Un al doilea summit între Trump şi Kim a eşuat joi din cauza discuţiilor pe tema sancţiunilor, iar cele două părţi au oferit relatări contradictorii privind cele întâmplate, ceea ce pune sub semnul întrebării viitorul discuţiilor despre denuclearizare.
"Preşedintele Trump ar fi trebuit să ştie că ceremoniile spectaculoase, oportunităţile de imagini şi schimbările bruşte de politică nu reprezintă o diplomaţie serioasă", a scris Zarif pe Twitter.
"Au fost necesari zece ani de poziţionare, plus doi ani - efectiv mii de ore - de negocieri pentru a stabili fiecare cuvânt din cele 150 de pagini ale JCPOA (acordul nuclear cu Iranul)", a adăugat Zarif.
"Nu veţi avea parte niciodată de un acord mai bun", a spus Zarif, care şi-a preluat din nou portofoliul după ce preşedintele iranian Hassan Rouhani i-a respins demisia în această săptămână.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders a precizat pe Twitter că "preşedintele (Barack) Obama a refuzat să se retragă dintr-un acord prost cu Iranul. Preşedintele @realDonaldTrump refuză să facă aceeaşi greşeală cu Iranul, Coreea de Nord sau oricine altcineva".
Se crede în general că Zarif a ieşit întărit din tentativa de a-şi da demisia, datorită sprijinului lui Rouhani, a unui cor de susţinători dintre parlamentarii iranieni moderaţi, a unui comandant de rang înalt al Gardienilor Revoluţiei şi implicit a liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei.
După ce Trump a denunţat acordul nuclear cu Iranul şi a impus din nou în mai sancţiuni americane, Mohammad Javad Zarif a fost puternic criticat de oponenţii săi adepţi ai unei linii mai dure, care l-au acuzat că şi-a vândut ţara, notează Reuters
Mohammad Javad Zarif l-a ironizat pe preşedintele Donald Trump pe tema eşecului summitului cu Kim Jong Un
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

0
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
0

1
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
1

1
Apel direct de la Vatican: Papa Leon îi cere lui Trump să găsească o soluție pentru încetarea războiul înainte de Paște
1

1
Parteneriatul dintre China și Iran, pus la încercare de război - Cum sunt afectate interesele Beijingului
1

4
Ambasada Rusiei în Iran: Catedrala ortodoxă rusă din Teheran a fost avariată în urma unor atacuri aeriene
4

1.422
Criză în Golful Persic: Londra convoacă un summit de urgență pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.422

46
ONU avertizează: Țări din Orientul Mijlociu profită de război pentru a restricţiona drepturile omului şi a intensifica represiunea statală
46

2.167
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
2.167

3.610
Donald Trump anunță că președintele Iranului i-a transmis că vrea un armistițiu: Este mult mai puțin radicalizat și mult mai inteligent decât predecesorii săi
3.610

6.523
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
6.523

3.699
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
3.699

5.194
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
5.194

2.395
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
2.395
















Comentează