Moment cu adevărat șocant: tatăl și-a găsit fiul de 13 ani, spânzurat în baie

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 16-11-2023

Actualizat: 16-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un copil de 13 ani din Turnu Roşu, judeţul Sibiu, s-a spânzurat, joi seară, în baia locuinţei, fiind găsit inconştient de către familie. Echipajele medicale sosite la faţa louclui nu l-au putut salva, informează News.ro.

Mai multe echipaje medicale au fost trimise, joi seaăr, la o locuinţă din Turnu Roşu, judeţul Sibiu, unde un minor de 13 ani s-a sinucis prin spânzurare.

”Echipajul SAJ sosit la fata locului a găsit minorul în stop cardio-respirator şi a început manevrele de resuscitare. Împreună cu echipajul ISU au continuat resuscitarea, dar, din păcate, băiatul nu a răspuns manevrelor şi a fost declarat decesul”, a transmis Serviciul Judeţean de Ambuulanţă Sibiu.

Poliţiştii au fost şi ei sesizaţi, dar au precizat că băiatul nu a fost victima vreunei infracţiuni.

”Un bărbat din Turnu Roşu a sesizat faptul că  fiul său, în vârstă de 13 ani, este în stare de inconştienţă,  în baie. Din primele cercetări efectuate nu reies indicii că minorul ar fi fost victima vreunei infracţiuni”, a transmis IPJ Sibiu.

Trupul minorului a fost preluat de reprezentanţii Serviciului de Medicină Legală Sibiu, pentru efectuarea necropsiei.

La nivelul Poliţiei Oraşului Tălmaciu se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul minorului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri