Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Moment istoric în atletism: Recordul lui Usain Bolt a 'căzut' pentru câteva clipe, din cauza unei erori de calcul

sport.ro
Usain Bolt

Joi seară a avut loc un moment istoric în atletism care a ţinut doar câteva minute. Americanul Noah Lyles a crezut pentru puţin timp că a reuşit să doboare recordul mondial în cursa de 200 de metri, care îi aparţine lui Usain Bolt şi a fost stabilit în 2009 când a alergat distanţa în 19.19 secunde, potrivit mediafax.ro.

Citește și: Coronavirus într-o mare redacție tv din București? postul interzice divulgarea de informații/ SURSE

La finalul cursei din cadrul Inspiration Games din Florida, timpul arătat pentru cursa lui Noah Lyles era de 18.90. Sportivul şi fanii au fost şocaţi pentru câteva clipe.

„Nu are cum să fie corect", a spus comentatorul BBC Steve Cram, la finalul cursei.

Recordul personal al lui Lyles era 19.50.

La verificare, organizatorii şi-au dat seama că măsurătoarea a început dintr-un loc greşit, astfel că fuseseră alergaţi doar 185 de metri, în loc de 200, cum ar fi fost normal.

Citește și: SHOW Schimb dur de replici între Victor Ponta și Traian Băsescu în direct: 'După şase seara, culcaţi-vă!' / 'E tonul prostului'

Inspiration Games a fost organizat cu atleţi care ar fi fost în mod normal în sezonul de Diamond League, însă acesta a fost blocat din cauza pandemiei de coronavirus. Astfel, a fost organizat un nou turneu cu un format atipic - atleţi din întreaga lume au concurat simultan din locuri diferite. Astfel, pe transmisiunea TV puteau fi văzuţi câte 3 atleţi în acelaşi timp.

Noah Lyles i-a avut ca adversari pe Christophe Lemaitre din Elveţia şi Churandy Martina din Olanda. A câştigat cursa fără probleme, însă timpul de la final a fost cel care a surprins. Aşa că a fost verificată cursa lui Lyles şi s-a descoperit că a plecat din locul greşit! Lyles a alergat doar 185 de metri pentru timpul record.

„Nu te poţi juca cu emoţii mele într-un asemenea mod" a fost reacţia lui Lyles pe reţelele de socializare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.