DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Monica ANISIE: Debirocratizarea și eficientizarea reprezintă priorități de mandat!

Facebook
monica anisie
În interviul acordat stiripesurse.ro, Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie ne-a vorbit despre activitatea derulată în perioada scursă de la investirea sa în funcție. Aceasta a punctat ca a pus accent pe debirocratizare si eficientizarea sistemului. "Debirocratizarea și eficientizarea reprezintă priorități de mandat. Unul dintre obiectivele pe care mi le-am propus îl reprezintă eficientizarea activității Ministerului Educației și Cercetării. În consecință, am propus Guvernului României aprobarea unei structuri organizatorice care să răspundă unui mod optim de funcționare a sistemului de învățământ, așa cum este el prevăzut de Legea educației naționale. Am luat în calcul și prioritățile pe care mi le-am asumat. Prin urmare, am adus în organigrama ministerului Autoritatea Națională pentru Formare Profesională Inițială în Sistem Dual, pentru a coordona dezvoltarea învățământului dual din România. De asemenea, am comasat Centrul Național pentru Evaluare și Examinare cu Institutul Național pentru Științele Educației, pentru a avea sub o singură coordonare atât componenta de proiectare și elaborare a curriculumului școlar, cât și cea de evaluare, în felul acesta asigurând o coerență a întregului proces de predare-învățare-evaluare.
Nu o dată m-am confruntat cu birocrația pe care un cadru didactic trebuie să o îndeplinească, birocrație care nu ajută în niciun fel procesul educațional și care nu are niciun efect pozitiv asupra calității actului educațional. Astfel, am decis să iau povara „hârtiilor” de pe umerii colegilor mei profesori!
Încă din primele zile de mandat am constituit un grup de lucru care a avut responsabilitatea de a identifica și de a propune pentru simplificare sau eliminare toate „hârtiile” și procesele administrative care nu erau necesare, realizate de către cadrele didactice. Prin actualizarea Ordinelor de ministru și a Regulamentului de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar am optimizat activitatea cadrelor didactice. De exemplu, procese verbale care nu implică probarea modului de luare a deciziei au fost eliminate, activitatea de dirigenție nu presupune „acoperirea cu hârtii”, ci intervenție, și este mai valoros ca timpul să fie acordat pentru discuțiile de consiliere necesare. Astfel, am eliminat și portofoliul dirigintelui. Dar și Comisia metodică a fost eliminată, iar atribuțiile acesteia au fost relocate către alte comisii. Totodată, am simplificat și portofoliul profesorului. Acest demers a culminat cu debirocratizarea evaluărilor Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar – instituția care realizează evaluarea externă a calității educației oferite de unitățile de învățământ preuniversitar și de alte organizații furnizoare de educație, precum și autorizarea, acreditarea și evaluarea periodică a acestora. Modificările operate au urmărit câteva principii: mai întâi, simplificarea, adică reducerea cerințelor pentru autorizare sau acreditare. În acest caz, reducerea este substanțială: 77% pentru acreditare, 76% pentru evaluare periodică și 57% pentru autorizarea de funcționare provizorie. Mai exact, de la 1.095 de cerințe existente am ajuns la 265. Prin urmare, 95% dintre documentele care vor fi solicitate pentru acreditare sau autorizare sunt documente manageriale, documente care nu vor mai viza activitatea cadrelor didactice." a declarat aceasta.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.