Monica Tatoiu a povestit cum trăia Rodicai Stănoiu, care a decedat pe 3 decembrie, într-un context care a stârnit controverse. Procurorii au decis ca fosta ministră a Justiției să fie deshumată pentru efectuarea unei autopsii pentru a stabili exact cauzele morții.
Monica Tatoiu a povestit că doar cu trei zile înainte de moartea Rodicăi Stănoiu a vorbit cu niște prieteni despre aceasta. Toți și-au pus întrebări cu privire la relația pe care o avea fostul ministru cu un bărbat mai tânăr cu 50 de ani.
Se pare că Stănoiu ar fi fost controlată și nu mai putea să folosească telefonul.
„Eu m-am întors pe 30 noiembrie, iar pe 1 decembrie am serbat Ziua Națională împreună cu prieteni din generația mea. Eu fac 70 de ani. Din întâmplare discutam despre doamna Stănoiu. Ne cunoșteam, unii mai apropiați, alții mai îndepărtați și atunci am văzut primele poze cu ea pe care ea le-a dat prietenei mele cu care stăteam de vorbă. Toți am zis că femeia asta a ajuns la mâna acestui individ, ce putem să facem? Asta vorbeam pe 1 decembrie. După trei zile a murit”, a povestit Monica Tatoiu.
Cine erau singurele persoane care mai aveau acces la fosta ministră
Tatoiu spune că femeia de serviciu și șoferul au fost concediați. Locul lor a fost luat de iubit și mama acestuia. Vedeta a ținut să tragă un semnal de alarmă pentru toate persoanele vulnerabile.
„S-a întâmplat o chestie. I-a fost concediat șoferul și femeia de serviciu care mergea tot timpul cu ea. S-a mutat în casa ei pe post de șofer acest personaj și mama acestui șofer gătea. Informația este de la doamna Stănoiu. Și atunci este normal ca procuratura, pe lângă deshumare, să vadă ce s-a întâmplat în momentul în care ea a fost izolată de prieteni, de rude, de apropiați, i s-a confiscat telefonul, nu puteai să intri în casă. Mașina era condusă de acest individ care îi controla totul.
Nu e vorba de doamna Stănoiu aici. Este vorba de toate persoanele mai în vârstă care sunt vulnerabile în astfel de situații. E lumea plină de astfel de cazuri. Italia, care are populație îmbătrânită, Franța. Sunt cazuri în care cineva se folosește de puterea grupului din care face parte pentru a pune mâna pe averile celor care sunt vulnerabili. Trebuie să aflăm ce s-a întâmplat din momentul în care ea a fost izolată. Se va face dreptate, problema este că vor cădea mai multe capete decât unul singur”, a mai spus vedeta.
Rodica Stănoiu, înmormântată la cimitirul Izvorul Nou, la trei zile de la deshumare
Trupul Rodicăi Stănoiu a fost ridicat de la INML de către nepoata acesteia, pentru a fi reînhumat, la trei zile după ce a fost exhumată, pentru stabilirea cauzei decesului.
Rodica Stănoiu este reînhumată, în prezența nepoatei care i-a ridicat trupul de la Institutul de Medicină Legală.
Iubitul cu 50 de ani mai tânăr al Rodicăi Stănoiu a încercat atât marți, cât și miercuri să ridice trupul, dar a fost refuzat, deoarece nu erau căsătoriți.
Duminică, procurorii au deschis un dosar de moarte suspectă în cazul fostului ministru. Luni dimineață a fost dispusă deshumarea trupului acesteia pentru efectuarea necropsiei. Măsura a fost luată în urma sesizărilor făcute de mai mulți apropiați, care au reclamat faptul că fosta demnitară a fost înhumată fără a fi supusă unei autopsii, notează Mediafax.
Surse judiciare au indicat că moartea a fost cauzată direct de un stop cardio-respirator, infarctul miocardic fiind identificat drept un factor antecedent. De asemenea, s-a stabilit că diabetul zaharat și o afecțiune vasculară severă, ateromatoza, au contribuit la deces.





























Comentează