Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Moscova caută o apropiere de Afganistan - Rusia vrea să scoată talibanii de pe lista organizațiilor teroriste

shopboss.in
talibani

Rusia examinează retragerea talibanilor de pe lista sa cu organizaţii teroriste, dar nu a fost încă luată o decizie, afirmă surse diplomatice citate luni de presa rusă, potrivit agenţiei EFE.

"În ce priveşte ridicarea statutului de organizaţie teroristă în cazul mişcării talibanilor, această chestiune este analizată de Ministerul de Externe, Ministerul Justiţiei şi alte departamente relevante", a declarat agenţiei TASS o sursă diplomatică. Decizia, adaugă sursa, o vor lua "cele mai înalte instanţe politice ale ţării", referire la preşedintele Vladimir Putin.

Acesta din urmă a sugerat încă de acum trei ani o posibilă scoatere a talibanilor de pe lista Rusiei cu organizaţii teroriste, dar a condiţionat-o atunci de o poziţie în acest sens în cadrul ONU.

Rusia a înscris talibanii pe respectiva listă în anul 2003, deşi a primit reprezentanţi ai acestora de mai multe ori înainte ca talibanii să preia puterea la Kabul în august 2021, după care Statele Unite s-au văzut nevoite să-şi retragă ultimele trupe din Afganistan. De atunci, delegaţii ale talibanilor au venit în diferite ocazii la Moscova şi au participat acolo la conferinţe pe tema soluţionării conflictelor din Afganistan.

O delegaţie a talibanilor a fost invitată de asemenea la forumul "Rusia şi lumea islamică", ce se va desfăşura în luna mai în oraşul rus Kazan.

Mişcarea talibanilor se află în conflict cu gruparea Statul Islamic (ISIS), care a revendicat atacul terorist asupra sălii de concerte Crocus City Hall de la periferia Moscovei, unde au fost ucise pe 22 martie cel puţin 144 de persoane. Ţările occidentale indică spre Statul Islamic-Khorasan (EI-K), o ramură a grupării Statul Islamic şi care este activă mai ales în Afganistan.

Rusia admite că islamiştii au comis atacul, dar susţine şi ideea unei implicări ucrainene, mai ales că cei patru terorişti, în prezent arestaţi, s-au îndreptat după atac spre frontiera cu Ucraina.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.