Moscova condamnă cu fermitate atacul asupra președintelui Venezuelei - VIDEO

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 06-08-2018

Actualizat: 06-08-2018

Article thumbnail

Sursă foto: RTV.net

Moscova a condamnat tentativa de asasinat contra preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, care a avut loc sâmbătă la o ceremonie militară la Caracas, scrie ro.sputnik.md.

Moscova condamnă cu fermitate atacul asupra președintelui Venezuelei Nicolas Maduro și solicită soluționarea disputelor politice fără a recurge la metode teroriste, exclusiv prin mijloace pașnice, a comunicat într-o declarație Ministerul rus de Externe.

"Condamnăm cu tărie încercarea de asasinare împotriva Președintelui Republicii bolivariene Venezuela, care a avut loc pe 4 august, în urma căreia șapte persoane au fost rănite. Considerăm absolut inacceptabilă folosirea metodelor teroriste ca instrumente de luptă politică… Suntem convinși că soluționarea disputelor politice trebuie să se realizeze exclusiv într-un mod pașnic și democratic", se arată în declarație.

Potrivit declarației, Moscova dorește o recuperare rapidă a fiecăruia dintre răniții atacului.

Venezuelan President Nicolas Maduro reacts during an event which was interrupted, in this still frame taken from video August 4, 2018, Caracas, Venezuela.

Președintele venezuelean ţinea un discurs în timpul unei ceremonii militare la Caracas, când s-a produs o detonare în apropierea platformei prezidențiale. Nicolas Maduro a încercat să-și reia discursul. Dar după ce a spus câteva cuvinte, a părăsit scena.

Jorge Rodríguez, ministrul Comunicațiilor și Informațiilor din Venezuela, a anunțat sâmbătă că incidentul care a avut loc în timpul unei parade de la Caracas a fost o încercare de asasinare împotriva lui Nicolas Maduro, cu ajutorul unor drone încărcate cu explozivi. Potrivit lui, șapte soldați au fost răniți și internați ca urmare a acestui atac.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri