MRU o scurtă lecție de comunicare lui Ponta

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 08-09-2014

Actualizat: 08-09-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

MRU îi atrage atenția lui Ponta că funcția de premier implică anumite responsabilități printre care și obligația de a fi atent la fiecare declarație.

”Lui Victor Ponta ar trebui să îi fie rușine de sine și de declarațiile pe care a ajuns să le facă. Într-o țară ca România, care a suferit enorm timp de 60 de ani de pe urma experimentelor comuniste și naziste, un Prim Ministru responsabil ar trebui să își aleagă cu grijă cuvintele în semn de respect față de victime și de familiile lor. Acuzațiile de nazism pe care le aduce în spațiul public, fie că i le adesează lui Klaus Iohannis sau lui Traian Băsescu, sunt de joasă speță și arată o lipsă de scrupule enormă și incapacitatea de a înțelege istoria unei țări al cărei Președinte se închipuie că ar putea fi.


Înțeleg faptul că după o vizită în China, unde s-a înclinat ritualic la valorile socialismului născut din Marea Revoluție Culturală, Victor Ponta a început să vadă naziști peste tot. Ar fi bine să i se reamintească din birourile tenebroase ale consilierilor săi că în timp ce nimeni din partea dreapta a spectrului politic nu a făcut vreodată vreo declarație de dragoste față de extrema dreaptă, domnia sa își declară de ani de zile admirația în fața Ciumei Roșii. I s-a părut de bonton să defileze în public cu un tricou cu Che Guevara, i s-a părut că e glumeț dacă apare cu o șapcă pe care tronează stema roșie precum cea purtată de Mao Zedong, iar acum e înamorat de comunismul de rit chinezesc.

Lui Victor Ponta i se pare că prin ce face pune etichete nimicitoare, care îi vor aduce voturi în alegerile prezidențiale. Rămâne să vedem dacă electoratul din România este atât de gregar pe cât și-l închipuie strategii PSD. În schimb, ce demonstrează Victor Ponta în fața noastră și a comunității internaționale e faptul că e capabil de orice oroare pentru a câștiga alegerile din toamnă. Un om care la 25 de ani de la dispariția lui Ceaușescu și de la declarația neinspirată a lui Ion Iliescu despre întinarea idealurilor socialiste reușește să ne propună un model politic inspirat din cei doi corifei ai comunismului, nu merită respectul națiunii române și nici măcar un vot din partea celor care își amintesc România de dinainte de 1989.

PSD are o lungă istorie a declarațiilor și faptelor neinspirate care au murdarit societatea românească. În zorii nașterii acestui partid, Ion Iliescu vedea legionari în partidele istorice și a chemat minerii ca să facă o pruificare ideologică a Bucureștiului. La ani distanță, Dan Șova nega Holocaustul și pogromul de la Iași printr-o declarație ineptă dacă nu s-ar vedea în ea lipsa de moralitate a unui politician îndoielnic. În același timp, Radu Mazăre defila nonșalant cu o uniformă nazistă despre care va pretinde caragialian că a crezut că e un costum Hugo Boss. PSD-ul face ceea ce știe mai bine: dă foc țării pentru a se pretinde salvatorul națiunii. Nu suntem orbi și nu vom întoarce capul de la ceea ce face PSD. Ultima declarație a lui Victor Ponta arată ceea ce simțim cu toții, un partid și un om care nu au înțeles nimic din istorie și care amestecă fără scrupule efectele Ciumei Roșii și a a celei Negre în speranța că vor mai primi un vot de la un electorat manipulat și speriat de propaganda PSD.

Vreau să îi reamintesc lui Victor Ponta că România nu e un bal mascat sau un carnaval sezonier la care te deghizezi după cum îți spun sociologii că ar trebui să o faci. Nu e deloc distractiv să ai un purtător de cuvânt al campaniei care face declarații anti-semite și pe care îl trimiți la Muzeul Holocaustului pentru a-l purifica de gânduri revizioniste. Nu e deloc distractiv să ai un purtător de cuvânt al Guvernului care are vise de electrocutare a jurnaliștilor care nu îi plac. Nu e deloc distractiv să întreții o mișcare publică anti-Justiției și să protejezi prin CNA și Jandarmerie manifestării abuzive ale unui post de televiziune care îți cântă în strună. Nu e deloc distractiv să îi juri credință unui Primar care defilează pe podiumuri îmbrăcat în uniformă nazistă.

Victor Ponta nu a fost tras de urechi și trimis la școală atunci când ar fi trebuit ca cineva să o facă pentru a-i permite accesul la valorile primare pe care un om ar trebui să le dobândească la începutul vieții sale sociale. Victor Ponta a beneficiat de indulgența prea multor oameni și acum a ajuns să creadă că orice îi este permis. E prea târziu pentru Victor Ponta pentru a-i explica lucruri de bun simț.

Dar nu e prea târziu pentru noi de a-l refuza atunci când cere votul națiunii române pentru funcția de Președinte”, susține MRU.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri