DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Mult aşteptata lege privind statutul polițiștilor de penitenciare, adoptată în Parlament! Birchall mulțumește membrilor comisiilor de specialitate

inquamphotos.com / Octav Ganea
ana birchall

Parlamentul a votat, astăzi, 26 iunie 2019, Legea privind statutul polițiștilor de penitenciare, un demers legislativ inițiat și susținut de Guvernul României, prin Ministerul Justiției, ca promisiune asumată de ministrul Ana BIRCHALL în discuțiile purtate cu reprezentanții sindicatelor din sistemul penitenciar.

Prin această lege, se armonizează conținutul prevederilor legale cu prevederile Deciziilor Curții Constituționale, și se înlătură lacune de reglementare sau interpretări contradictorii ale prevederilor legii în vigoare, referitoare la selecția personalului, cariera profesională sau drepturile lucrătorilor din penitenciare. Ministrul Ana BIRCHALL mulțumeşte membrilor comisiilor de specialitate implicate în procesul de avizare, precum și reprezentanților sindicatelor din sistemul penitenciar pentru atitudinea constructivă manifestată în cadrul dialogului onest purtat la Ministerul Justiției.

Unul dintre efectele adoptării legii privind statutul polițiștilor de penitenciare este acela al posibilității inițierii unor demersuri legislative concrete pentru înlăturarea blocajului existent la acest moment în ceea ce privește ocuparea posturilor vacante din sistemul penitenciar (datorită dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale a României nr. 90/2019).

Ministrul justiției apreciază toate eforturile depuse la nivelul experților, al sindicatelor din domeniu, precum și al parlamentarilor din comisiile de specialitate, pentru ca acest proiect să devină realitate și „pentru că astfel am reușit să îmi onorez încă o promisiune asumată față de lucrătorii din sistemul penitenciar în perioada în care eram ministru interimar al justiției”.

„Acest rezultat încununează munca susținută a inițiatorului, a specialiștilor din Administrația Națională a Penitenciarelor și a sindicatelor din sistemul penitenciar, dar în egală măsură este rezultatul eforturilor depuse de către Parlamentul României, îndeosebi de membrii comisiilor de specialitate implicate în procesul de avizare”, a declarat Ana BIRCHALL.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.