Organizația Tratatului Atlanticului de Nord a invitat Muntenegru miercuri, 2 decembrie, să devină cel de-al 29-lea stat membru al alianței. Invitația a fost adresată de către miniștrii de externe ai statelor membre NATO, reuniți miercuri la Bruxelles.
UPDATE: Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a declarat că expansiunea continuă a NATO spre est va aduce odată cu ea represalii din partea Moscovei, informează Reuters.
„Felicităm Muntenegrul. Acesta este începutul unei alianțe foarte frumoase”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, conform Agerpres.
La 16 ani de la bombardamentele NATO în Muntenegru, în timpul războiului din Kosovo, alianța militară se pregătește să primească fosta republică iugoslavă în rândurile sale, în ciuda opoziției Rusiei, care privește invitația ca pe o amenințare. Șefii diplomațiilor NATO vor vota în privința invitării statului Muntenegru în rândurile alianței la summitul din 2016 de la Varșovia.
Printre temele de pe ordinea de zi a summit-ului NATO s-au mai aflat amenințările din vecinătatea sudică a Alianței, modalitățile de răspuns pentru contracararea acestora dar și evoluția conflictului din Siria. Reprezentantul României la acest summit, ministrul de externe Lazăr Comănescu, a evidențiat necesitatea unei abordări coordonate față de problemele cu care se confruntă Alianța, pe trei puncte:
- întărirea capacității de descurajare și apărare pentru toți Aliații, inclusiv prin adoptarea de măsuri de asigurare solide pentru Turcia.
- consolidarea parteneriatelor NATO cu statele din vecinătatea Alianței, cu accent pe dezvoltarea capacităților acestora de apărare, urmare inițiativei lansate de România cu prilejul reuniunii miniștrilor de externe ai NATO, din Antalia.
- coordonarea sporită cu alte organizații internaționale și regionale, îndeosebi cu Uniunea Europeană, conform unui comunicat MAE.
Comentează