Şefa diplomaţiei UE Federica Mogherini a considerat "foarte încurajatoare" discuţiile asupra întoarcerii a peste 600.0000 de refugiaţi rohingya care au fugit de violenţele din Myanmar de la sfârşitul lunii august, în timpul unei reuniuni Asia-Europa, luni, în Myanmar, informează AFP, conform agerpres.ro.
"Mi se pare foarte încurajatoare posibilitatea, pe care eu o consider foarte reală şi concretă, a unui acord între Myanmar şi Bangladesh privind repatrierea refugiaţilor, ceea ce ar fi un progres important", a declarat ea reporterilor, înainte de deschiderea acestei reuniuni de Dialog Asia-Europa (ASEM), prezidată de şefa guvernului civil din Myanmar, Aung San Suu Kyi, care deţine şi portofoliul diplomaţiei.
Aceasta reuniune prealabilă cu privire la rohingya a fost organizată la cererea europenilor.
"Încurajăm Bangladeshul şi Myanmar să conlucreze la nivel bilateral în această problemă, cu sprijinul Uniunii Europene şi al comunităţii internaţionale", a adăugat ea.
De la sfârşitul lunii august, peste 600.000 de refugiaţi rohingya care trăiesc în statul Rakhine din vestul Myanmar (fostă Birmania) s-au refugiat în Bangladesh pentru a scăpa de o campanie de represiune a armatei din Myanmar.
Întoarcerea acestor refugiaţi se află în centrul discuţiilor începute acum câteva săptămâni între Myanmar şi Bangladesh, dar care avansează greu. Şeful armatei din Myanmar, acuzat de ONU de "epurare etnică", a considerat recent imposibilă întoarcerea în masă a refugiaţilor aşa cum propune Bangladesh.
"Eu vin direct din Bangladesh unde am vizitat taberele de refugiaţi" duminică, a anunţat Federica Mogherini, care s-a arătat mai prudentă decât secretarul de stat american Rex Tillerson, care s-a întâlnit săptămâna trecută cu Aung San Suu Kyi.
Acesta a declarat că se opune "pentru moment" sancţiunilor, dar a cerut o anchetă "credibilă" asupra acuzaţiilor de purificare etnică comisă de armată.
Refugiaţi din Bangladesh au mărturisit că au victimele abuzurilor, violurilor sau crimelor comise de soldaţi din Myanmar.
De atunci, organizaţiile pentru drepturile omului au cerut impunerea de noi sancţiuni Myanmar, izolat pe scena internaţională timp de decenii în timpul juntei.
Myanmar: UE consideră încurajatoare discuțiile asupra întoarcerii refugiaților rohingya
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

262
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
262

14
Clădiri din Tokyo, zguduite de un cutremur cu magnitudinea 5; nicio avertizare de tsunami
14

24
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
24

31
VIDEO Ciocniri între studenţi şi poliţie la Belgrad, după percheziţii în birourile Universităţii
31

1.413
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
1.413

1.760
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
1.760

172
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
172

2.035
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
2.035

696
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
696

69
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
69

1.877
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
1.877

3.601
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
3.601

1.910
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.910
















Comentează