Naby Keita, mijlocașul echipei RB Leipzig, a semnat transferul în Premier League, la Liverpool FC

Autor: Vlad Ciurdar

Publicat: 27-06-2018

Actualizat: 27-06-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.wallpapersxl.com

Mijlocaşul lui RB Leipzig, Naby Keita (23 de ani) a ajuns la Liverpool FC. Săptămâna aceasta, jucătorul din Guineea a fost prezent la Melwood pentru a completa mutarea în Premier League, care se va confirma pe 1 iulie 2018, informează Mediafax.

Mijlocaşul s-a familiarizat cu echipa, iar Liverpool Echo spune că ar putea avea primul meci pe 7 iulie, într-un amical pe care Liverpool îl va juca împotriva celor de la Chester.

Keita abia aşteaptă să debuteze în liga englezilor şi a postat o fotografie pe Instagram pentru fani, în care este el alături de câţiva prieteni în timp ce purtau echipamente mai vechi ale echipei antrenate de Jurgen Klopp.

Vezi și: Mihaela Buzărnescu, ELIMINATĂ de la Eastbourne! Jelena Ostapenko i-a dat clasă în optimi

Naby Keita este al doilea cel mai scump transfer făcut de Liverpool după Virgil van Dijk, dar fanii speră că va merita.

Mijlocaşului i-a fost alocat numărul 8 şi a primit tricoul chiar de la Steven Gerrard. Fostul mijlocaş a purtat acelaşi număr pe Anfield timp de 11 ani, iar Keita este primul jucător care va purta acelaşi număr pe echipament de la plecarea lui Gerrard din 2015 la LA Galaxy.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri