Napoli a oficializat venirea jucătorului brazilian David Neres

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 21-08-2024

Actualizat: 21-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: x

Extrema braziliană David Neres este noul jucător al lui Napoli, a anunţat miercuri clubul din Serie A, informează TuttoMercatoWeb, potrivit Agerpres.

Cu un tweet al preşedintelui său, Aurelio De Laurentiis, gruparea din sudul Italiei a oficializat venirea lui David Neres de la Benfica Lisabona. "Bine ai venit, David", a scris Aurelio De Laurentiis.

Napoli, campioana din 2023 din Serie A, plăteşte 27 de milioane de euro pentru brazilianul în vârstă de 27 de ani, al patrulea fotbalist cu care s-a întărit în această vară, după Leonardo Spinazzola, Rafa Marin şi Alessandro Buongiorno.

Napoli, cu un antrenor nou, Antonio Conte, a început dezastruos campionatul, fiind învinsă cu 3-0 în deplasare de Hellas Verona.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri