Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Narațiunea `Boala gravă a lui Putin` aproape abandonată. Analiștii militari susțin că nu sunt dovezi și s-a trecut la construcția `Ceva nu e în regulă cu el`

Tass
Vladimir Putin

Foşti spioni şi oficiali ucraineni au alimentat speculaţiile potrivit cărora liderul rus, Vladimir Putin, ar fi foarte bolnav, însă specialişti din serviciile americane de informaţii şi analişti militari susţin că nu există dovezi credibile în acest sens şi ar putea fi doar speranţe că Putin ar muri şi astfel războiul s-ar încheia, relatează Business Insider.

Războiul declanşat în Ucraina a mers atât de rău, dovedindu-se chiar dezastruos pentru armata rusă, că mulţi au început să se întrebe ce l-a împins pe Putin să se angajeze într-o ofensivă aşa de rău plănuită. Unii au presupus că Putin şi-ar pierde luciditatea mentală sau ar fi extrem de grav bolnav. Pe fondul acestor zvonuri, fiecare gest care a frapat în vreun fel, un tremurat, un bătut şi un răsucit din picior, de pildă, a fost imediat interpretat ca semn de boală.

Însă experţi în domeniul informaţiilor şi analişti militari au declarat pentru Insider că nu au motive să ofere credit acestor speculaţii şi teorii, care de altfel nu au fost confirmate de doctori sau specialişti în medicină.

Jeffrey Edmonds, fost director pentru Rusia al Consiliului Naţional de Securitate şi fost analist CIA, a declarat pentru Insider că „nu vede nimic realmente credibil” care să vină în sprijinul ipotezelor că Putin nu s-ar simţi prea bine sau ar avea o sănătate precară.

„Ceea ce am văzut eu şi alţii a fost o schimbare clară în comportament”, a spus Edmonds, precizând că Putin „este în mod obişnuit vocea calmului în Rusia, însă public a devenit mult mai emoţional şi furios”, ceea ce sugerează faptul că „ceva îl deranjează”.

În ciuda cifrelor care arată pierderi militare mari - un număr estimat la 15.000 de militari ucişi, între care şi mulţi generali, în timp ce drumurile ucrainene au devenit cimitire de tancuri, măsurile care au izolat Rusia economic şi politic şi care încă sunt decise în continuare - Putin nu dă semne că ar vrea să cedeze în vreun fel.

Ideile despre degradarea sănătăţii fizice sau mintale sunt de înţeles în condiţiile centralizării atât de puternice a puterii în mâinile lui Putin, mai ales ţinând cont că Rusia are un arsenal nuclear.

Dar experţii spun că subiectul este o necunoscută până şi pentru serviciile de informaţii americane.

Speculaţiile au fost stârnite de surse nu tocmai credibile sau cel puţin interesate, precum general-maiorul Kirilo Budanov care a susţinut fără a prezenta dovezi, în mai, în cadrul unui interviu pentru Sky News, că Putin e bolnav de cancer şi că se pregăteşte un puci pentru a-l înlocui.

O astfel de ipoteză a fost lansată şi de fostul spion britanic Christopher Steele care, citând surse neprecizate din „Rusia şi din altă parte”, a declarat că Putin e „tot mai bolnav” şi că e în pericol să piardă puterea.

Afirmaţii publice similare au venit şi din partea senatorului republican Marco Rubio, din Comisia de Informaţii a Congresului, care a spus misterios, fără a putea oferi mai multe detalii, că „ceva nu e în regulă cu Putin”.

Portalul rus Proekt a furnizat dovezi că Putin are dureri cronice de spate, că a dispărut repetat din public şi că uneori a fost însoţit de echipe de doctori în călătorii.

Asemenea speculaţii debordante ar putea fi de fapt gândire magică că o boală ar putea veni salvator să pună capăt războiului brutal dus de Putin în Ucraina, spune Kevin Ryan, un general de brigadă în retragere şi fost ataşat al SUA în Rusia. El spune că nu a văzut vreo dovadă cum că Putin ar fi aproape de moarte sau că ar suferi de o boală debilitantă şi chiar de ar fi adevărat asta nu înseamnă că ar fi posibil un armistiţiu sau s-ar pune capăt ostilităţilor în clipa următoare.

„Desigur, toţi vom muri, dar nu cred că acest război este opera doar a lui Putin. Moartea sa i-ar putea afecta cursul, însă cercul din conducere care l-a sprijinit nu va dispărea”, spune Ryan.

Fostul director al Informaţiilor Naţionale, James Clapper a declarat pentru Insider că a fost puţin şocat de imaginile recente cu Putin având faţa umflată, ceea ce a născut întrebări privind ce boală ar putea fi cauza şi ce tratament urmează. Însă, a subliniat el, toate elementele legate de înfăţişare sunt „circumstanţiale”. El şi-a exprimat îndoiala că agenţiile şi comunitatea de informaţii din SUA „ar putea avea informaţii certe dacă e sau nu bolnav”.

„Acest gen de informaţii sunt tradiţional extrem de dificil de obţinut” şi de aceea o presupusă boală gravă rămâne o rută legitimă de investigaţie, a conchis el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.