Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

NASA a identificat un potenţial de ploi torenţiale în zonele ameninţate de ciclonul Sarai

nasa

Administraţia Naţională Aeronautică şi Spaţială (NASA) din Statele Unite a identificat un potenţial de ploi torenţiale în regiunile din Pacificul de Sud ameninţate de ciclonul Sarai, a anunţat Centrul de Zbor Spaţial Goddard într-un comunicat emis vineri, citat de Xinhua, potrivit Agerpres.

Prin intermediul Atmospheric Infrared Sounder (AIRS), un instrument al NASA aflat la bordul satelitului de cercetare ştiinţifică Aqua, au fost analizate temperaturile din norul de furtună pentru a-i determina puterea, se arată în comunicat. 

Potrivit imaginilor AIRS, cea mai mare intensitate a fost localizată în jurul centrului formaţiunii, aflată la vest de Fiji, dar şi într-o fâşie de furtuni, la nord-est de Fiji, iar în Tonga există o alertă de ciclon tropical, precizează NASA. 

Taifunurile şi uraganele sunt cele mai intense evenimente meteorologice de pe Pământ. Unul dintre modurile în care NASA cercetează ciclonii tropicali este prin intermediul radiaţii infraroşii ce oferă informaţii despre temperatură.

Citește și: Un catolic răspunde la blasfemiile lui Iulian Bulai, de la USR: 'Mi-am dat seama că vor reprezenta ceva foarte periculos pentru proști și ticăloși'

Lansat la 4 mai 2002, AIRS este unul dintre cele şase instrumente aflate la bordul satelitului Aqua al NASA. 

Ciclonul Sarai se apropia vineri de coastele arhipelagului Fiji, iar autorităţile au îndemnat o parte din populaţie să se refugieze în regiunile mai înalte din cauza riscului de inundaţii. Serviciul meteorologic din Fiji a avertizat rezidenţii cu privire la precipitaţii abundente şi ''vânturi violente care ar putea provoca pagube''. Zeci de persoane au fost evacuate la Lautoka, al doilea oraş ca mărime din acest arhipelag de mici dimensiuni, precum şi de pe insula Ovalau din cauza unei alerte imediate de inundaţii. Excursiile cu ambarcaţiunile au fost sistate, iar compania aeriană Fiji Airways a anulat mai multe zboruri interne precum şi curse cu destinaţia Australia şi Noua Zeelandă. 

În 2016, ciclonul Winston a provocat moartea a 44 de persoane în insulele Fiji, a distrus zeci de mii de locuinţe şi a provocat pagube a căror valoare a fost estimată la un miliard de dolari.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.