DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Naţiunile Unite: Atacurile împotriva civililor din Nagorno Karabah ar putea fi crime de război

Twitter
Nagorno, dezastru

Atacurile de artilerie împotriva civililor în conflictul din Nagorno Karabah ar putea fi crime de război, a afirmat comisarul pentru drepturile omului al ONU, Michelle Bachelet, reiterând un apel adresat Azerbaidjanului şi Armeniei să oprească atacurile împotriva şcolilor şi spitalelor din enclavă, transmite Reuters preluat de news.ro

Separat, primul ministru al Armeniei a cerut o anchetă privind prezenţa ”mercenarilor străini” în Nagorno Karabah, după ce forţele etnice armene au declarat că au capturat doi luptători din Siria.

Azerbaidjanul a negat prezenţa combatanţilor străini.

Luptele intense au continuat de-a lungul liniei frontului, în conflictul care a ucis cel puţin 1.000 de oameni, posibil mai mulţi. Nagorno Karabah este recunoscută la nivel internaţional ca parte a Azerbaidjanului, dar regiunea este populată şi controlată de etnici armeni.

Bachelet a declarat că atacurile fără discriminare din zonele populate din şi în jurul zonei de conflict contravin dreptului internaţional. Ea a spus într-o declaraţie că solicitările repetate pentru ca Armenia şi Azerbaidjanul să evite pierderea de vieţi civile şi deteriorarea infrastructurii civile au fost ignorate.

"În schimb, casele au fost distruse, străzile reduse la moloz şi oamenii forţaţi să fugă sau să caute siguranţă în subsoluri. Astfel de atacuri trebuie să se oprească, iar cei responsabili pentru efectuarea lor sau pentru ordonarea lor trebuie să răspundă", a spus ea.

La doar câteva ore după ce s-au înţeles, vineri, la Geneva să evite ţintirea deliberată a civililor, forţele azere şi cele armene din Nagorno Karabah s-au acuzat reciproc că au bombardat zone rezidenţiale.

Citând date de ambele părţi ale conflictului, Bachelet a spus că aproximativ 40.000 de azeri au fost temporar strămutaţi din cauza ultimelor lupte, în timp ce aproximativ 90.000 de etnici armeni au fugit din Nagorno Karabah şi se află în prezent în Armenia.

Grupurile internaţionale pentru drepturile omului au acuzat, de asemenea, ambele părţi că folosesc muniţie cu dispersie interzisă, ​​cel mai recent în bombardamentul de miercuri al oraşului azer Barda.

Ministerul de Externe al Armeniei a declarat că Armata de Apărare Artsah, denumirea sa pentru forţele etnice armene din Nagorno Karabah, a capturat în weekend doi luptători sirieni, unul din provincia Idlib şi celălalt din Hama.

Prim-ministrul armean Nikol Pashinian a afirmat într-o postare pe Facebook că implicarea ”mercenarilor străini” este ”o ameninţare nu numai pentru securitatea Nagorno Karabah şi a Armeniei, ci şi pentru securitatea internaţională, iar această problemă ar trebui să devină obiectul unei investigaţii internaţionale”.

Întrebat despre luptătorii străini, consilierul prezidenţial azer Hikmet Hajiiev a spus: ”Respingem astfel de acuzaţii”.

Ministerul Apărării din Nagorno Karabah a anunţat că luni au avut loc lupte intense de-a lungul unor părţi ale liniei frontului şi că a fost respins un pluton azer. Un purtător de cuvânt al ministerului a declarat că un comandant adjunct din armata Artsakh a fost ucis în luptă.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Armenia, Şuşan Stepanian, a declarat că focul de artilerie a ucis un civil şi a rănit alţi doi în regiunea sudică a ţării Siunik.

Ministerul Apărării din Azerbaidjan a anunţat că a respins un atac asupra poziţiilor sale în zona înaltă a districtului Zangilan, între enclavă şi graniţa iraniană, în timp ce unităţile armatei din regiunile Gazah, Tovuz şi Daşkesan au intrat şi ele în luptă.

Preşedintele azer Ilham Aliev a scris pe Twitter că Azerbaidjanul a preluat încă opt aşezări din regiunile Zangilan, Gubadli şi Jabrail.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.