Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

NATO, concluzii importante în urma pandemiei. Mircea Geoană: 'Definiția securității naționale și internaționale este într-o profundă transformare'

Inquam Photos / Octav Ganea
mircea geoana

NATO este probabil cea mai pregătită instituție multilaterală la nivel internațional pe subiectul rezilienței, iar Alianța Nord-Atlantică este pregătită pentru un al doilea val al pandemiei de COVID-19, a declarat secretarul general adjunct al Alianței, Mircea Geoană, într-un interviu pentru CaleaEuropeană.ro.

Citește și: Klaus Iohannis, SOMAT de activiștii de mediu: 'România este una dintre cele mai afectate țări din UE când vine vorba de schimbările climatice'

“Acest moment al pandemiei este revelator pentru interdependențe între segmente ale vieții noastre sociale, economice, politice, comunitare, așa cum nu am avut de foarte multă vreme. De aceea, dintr-o perspectivă NATO, liderii Alianței au decis, într-un fel de înțelepciune anticipativă, la summitul de la Varșovia din 2016, să însărcineze NATO cu definirea unor indicatori de reziliență.

Au fost șapte indicatori inițial: infrastructuri critice, securitate energetică, colaborare civil-militar, apărare cibernetică, dimensiune de hibrid, și, mai nou, pentru că pandemia ne-a arătat o vulnerabilitate și pe zona de lanțuri de aprovizionare, inclusiv în zona de telecomunicații și de active și infrastructuri strategice importante și pe zona militară. De aceea, și o spun cu modestie și responsabilitate, NATO este probabil cea mai pregătită instituție multilaterală la nivel internațional pe subiectul rezilienței.

Liderii noștri au însărcinat comandamentul suprem în Europa, generalul american Wolters, cu întocmirea unui plan militar operațional în pregătirea unui eventual val al doilea. Cu toții sperăm și am sperat să nu fie, dar lucrurile nu arată foarte încurajator. Suntem într-o situație care în continuare este delicată.

De aceea, apropo de lecții învățate, de agilitate și de adaptabilitate, NATO este pregătită în clipa de față pentru un al doilea val al pandemiei.

Ceea ce vreau să spun din punct de vedere al acestui subiect foarte important: definiția securității naționale și internaționale este într-o profundă transformare. Avem definițiile de natură militară și non-militară, dar avem tot mai mult dimensiuni de securitate care derivă din schimbările climatice, pandemia, noile tehnologii care schimbă și dinamica economică și socială, spațiul extraterestru.

Citește și: Discurs viral susținut de Bill Gates despre inegalitățile sociale în criza Covid-19: ’A adâncit aceste diferențe chiar mai rău!’ Când va fi gata vaccinul

De foarte multe ori observăm cum rivali, adversari, state și entități non-statale profită de întrebările și de dubiile cetățenilor noștri. Avem foarte multă dezinformare și ceea ce numim în jargon anglo-saxon “fake news”, minciuni, propagandă, amplificarea unor temeri autentice legate de inegalități sociale, de pandemie și de foarte multe întrebări pe care noi le avem în societățile deschise ale Occidentului democratic.

Este o temă în care cred că România se poate profila (n.r.: fake news/manipulare), iar acest forum de la București creează o platformă pentru România, întrucât România excelează în anumite zone ale rezilienței, iar în alte zone este încă muncă de făcut, pentru că vorbim de un produs perfectibil.

România este un beneficiar al acestui mecanism de colaborare, parteneri ai Alianței, inclusiv Republica Moldova, au beneficiat de aceste lucruri. De aceea, liderii noștri au însărcinat comandamentul suprem în Europa, generalul american Wolters, cu întocmirea unui plan militar operațional în pregătirea unui eventual val al doilea. Cu toții sperăm și am sperat să nu fie, dar lucrurile nu arată foarte încurajator. Suntem într-o situație care în continuare este delicată. De aceea, apropo de lecții învățate, de agilitate și de adaptabilitate, NATO este pregătită în clipa de față pentru un al doilea val al pandemiei. Acest plan operațional este pregătit de către militarii noștri, care sunt impecabili din perspectiva organizării logistice, transport, mobilizare de resurse. Uitați-vă la modul exemplar în care militarii români și militarii din țările aliate au răspuns la nevoia de a fi alături de cadrele militare, alături de ceilalți care au fost în prima linie de luptă împotriva pandemiei. Cred că jumătate de milion de militari, bărbați și femei din țările aliate, au fost alături de cetățenii lor și colegii lor. De aceea, am creat și un fond special care achiziționează sau primește donații din partea statelor aliate pentru a avea un stoc de echipamente medicale. Statele Unite au donat. Faptul că România găzduiește rescEU, care este mecanismul de protecție civilă al UE, a dat României o poziție vizibilă și influentă. Suntem pregătiți pentru valul al doilea, însă sperăm ca el să nu aibă un impact care să aducă presiune suplimentară pe omul obișnuit, pe planurile de relansare economică, pe reziliența și rezistența noastră ca societate. Asta e menirea noastră, să fim pregătiți și pentru situațiile mai puțin fericite. NATO este aici să ajute. Sper ca atunci când vaccinurile vor fi fost identificate, dacă va fi nevoie de noi, ca de fiecare dată vom fi pregătiți cu dimensiunea logistică, distribuire.

Citește și: Vaccinul anti-Covid-19 va fi fabricat extrem de greu! Încă un gigant din doemniul farmaceutic își suspendă studiile: pericol pentru pacienți

România are un profil de influență, un profil respectat. Faptul că vă vorbesc de la Bruxelles din poziția de numărul 2 în NATO este, indirect, o recunoaștere a faptului că România este un jucător influent, respectat în NATO. De aceea, dacă în plan bilateral, mai ales dacă este vorba de aliatul cel mai important, Statele Unite, există o astfel de colaborare cu orice țară, în speță România, atunci este un lucru pe care noi îl încurajăm și îl aplaudăm. Evident, NATO reprezintă mai mult decât dimensiunile bilaterale ale acestei chestiuni, dar ceea ce cred că este foarte important, și se leagă într-un fel acest acordat semnat pe zece ani între Pentagon și Ministerul Apărării, între Guvernul american și Guvernul României, se suprapune foarte interesant și extrem de util cu procesul de reflecție și de anticipare a transformărilor mediului de securitate internațional pe care NATO le-a demarat în procesul NATO 2030. Într-un fel, din punct de vedere militar și al adaptării la această definiție lărgită a securității, a modului în care trebuie să îmbinăm elemente tradiționale de descurajare și apărare, elemente legate de o discuție cu privire la controlul armamentelor, o discuție cu privire la modul în care operăm în spațiile cibernetic și extraterestru, toate aceste lucruri fac parte dintr-un proces de gândire a modului în care reflectăm la nivelul NATO schimbările la nivel strategic și geopolitic.

De aceea, cred că România, în a cărei recent aprobată Strategie de Apărare reziliența este extrem de prezentă, unde această triadă – membru activ și loial al NATO, UE și Parteneriatului Strategic cu SUA, este o triadă pentru modul în care România acționează și operează la nivel internațional. De aceea, urez succes domnului ministru Ciucă, așteptăm cu interes intervenția domniei sale, ca de fiecare dată, foarte ascultată, foarte respectată. Cred că sunt puține țări care să aibă atât ministrul apărării, cât și șeful Statului Major, doi veterani din Afganistan. Este, în sine, un element de chimie personală cu liderii Alianței și cu colegii din NATO. Importanța pe care România o are în cadrul Alianței este extrem de robustă și von continua să o întărim în anii care vin.

Citește și: VIDEO - Un preot din Sectorul 6 a mobilizat 100 de credincioși și 100 de polițiști să doneze sânge, după scăderea numărului de donatori în pandemie

Deciziile cu privire la ce tip de investiții și în ce domenii sunt în atributul țărilor aliate. Dar trebuie să remarc un nivel important de coerență în modul în care România abordează subiectul mai larg al profilului strategic, al profilului economic și al rezilienței în sens larg al comunității occidentale”, a spus Mircea Geoană la interviul pentru Calea Europeană.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.