Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

NATO despre moratoriul Moscovei: 'Rusia poartă în totalitate responsabilitate pentru încetarea Tratatului INF'

militari armata nato

Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a primit o propunere din partea Moscovei privind un moratoriu referitor la instalarea de anumite tipuri de sisteme balistice în Europa, însă NATO consideră că oferta nu este credibilă, a declarat purtătoarea de cuvânt a organizației, potrivit Mediafax.

"Putem confirma că secretarul general al NATO a primit o scrisoare de la autoritățile ruse", a declarat Oana Lungescu, purtătoarea de cuvânt a alianței transatlantice, adăugând că propunerea este imposibil de aplicat, relatează agenția de știri Tass.

"În ceea ce privește un moratoriu, am mai auzit această propunere, dar aceasta nu este o ofertă credibilă, deoarece nu ține cont de realitatea existentă: Rusia a instalat deja SSC-8 (rachetă cunoscută și sub numele de 9M729 Novator - TASS), încălcând Tratatul INF. Dacă și până când Rusia nu va distruge în mod verificabil sistemul SSC-8, acest moratoriu nu este o ofertă reală", a explicat Oana Lungescu.

"Rusia poartă în totalitate responsabilitate pentru încetarea Tratatului INF", a subliniat Lungescu.

Citește și: Vești PROASTE de la meteorologi - ploi în toată țara! Până când va ține vremea rea

"Toți aliații au fost de acord că răspunsul NATO va fi măsurat, responsabil și aplicat într-un mod coordonat", a continuat purtătorul de cuvânt.

"Nu vom întreprinde acțiuni în oglindă la ceea ce face Rusia. Nu dorim o nouă cursă a înarmării și nu avem nicio intenție să instalăm noi arme nucleare terestre în Europa", a adăugat reprezentanta NATO.

Conform publicaţiei Kommersant, Vladimir Putin le-a trimis liderilor din mai multe ţări, inclusiv din cadrul NATO, o propunere de introducere a unui moratoriu referitor la instalarea de rachete cu raze scurte şi medii de acţiune în Europa şi în alte regiuni.

La începutul lunii august, Administraţia Donald Trump a finalizat procedura de retragere din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), argumentând că Rusia a încălcat acordul. La rândul său, Moscova a avertizat că va fi nevoită să dezvolte noi tipuri de armament după retragerea SUA din Tratatul INF. Mai mult, există temeri că acordul Noul START (Tratatul pentru Limitarea Armelor Strategice), ultimul acord major ce limitează dezvoltarea forţelor nucleare, care va expira în 2021, nu va fi reînnoit după această dată.

Tratatul INF prevedea interzicerea rachetelor cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri. Donald Trump susţine că Rusia a încălcat acest Tratat, prin dezvoltarea rachetelor Novator 9M729 (SSC-8, potrivit terminologiei NATO), dar Administraţia Vladimir Putin a acuzat în mai multe rânduri că sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa, inclusiv în România, constituie încălcări ale acordului.

După abandonarea tratatului, Rusia a semnalat în mai multe rânduri că dorește un moratoriu privind rachetele cu raze scurte şi intermediare de acţiune.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.