Naufragiu în largul coastelor cipriote: Cel puţin 16 refugiați au murit și alți 20 sunt dați dispăruți

Autor: Vlad Ciurdar

Publicat: 18-07-2018

Actualizat: 18-07-2018

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Cel puţin 16 persoane au murit şi 30 sunt date dispărute, miercuri, după naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi în largul coastelor de nord ale Ciprului, a relatat agenţia de presă Anadolu, citată de AFP, informează Agerpres.

Alţi 100 de pasageri ai ambarcaţiunii, ale cărei provenienţă şi destinaţie nu se cunosc deocamdată, au fost salvaţi.

Naufragiul s-a produs în dreptul oraşului cipriot Gialousa.

Ciprul este divizat începând din 1974, an în care armata turcă a invadat treimea de nord a insulei ca reacţie la o lovitură de stat a ciprioţilor greci care intenţionau să alipească insula la Grecia.

Vezi și: Evoluții pozitive în negocierile dosarului controversat al tranzitului gazelor naturale rusești către Europa

Până în prezent, autoproclamata Republică Turcă a Ciprului de Nord (RTCN) a fost recunoscută doar de Ankara. Tratativele pentru reunificarea insulei sunt suspendate după eşecul, în 2017, a unei runde de negocieri mediate de ONU.

Începând din septembrie 2014, peste 1.700 de migranţi au ajuns pe coastele Ciprului - ţară cu un milion de locuitori - la bordul unor ambarcaţiuni. Autorităţile cipriote au tras deja un semnal de alarmă ca urmare a creşterii masive a cererilor de azil.

Potrivit datelor ONU, Ciprul se situează pe poziţi a patra dintre ţările Uniunii Europene în ceea ce priveşte numărul acestor cereri raportat la populaţie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri