Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nava care i-a plimbat pe Ceauşescu şi pe Gaddafi

nava
Nava a fost construită la Şantierul Naval din Giurgiu şi a fost lansată la apă în iunie 1978. A fost proiectată ca navă-şcoală pentru Liceul de Marină din Galaţi, cel care este, de altfel, şi actualul proprietar. Înainte de Revoluţie, nava a fost folosită şi de administraţia prezidenţială de atunci, în special după deschiderea Canalului Dunăre–Marea Neagră. Mai exact, era folosită la misiuni de gradul zero, scrie Adevarul. Fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu avea la dispoziţie şi nave prezidenţiale, dar îşi plimba mulţi oaspeţi de seamă pe Dunăre cu „Steaua Polară“, pentru a le arăta realizările, în special Canalul Dunăre–Marea Neagră. Plimbările aveau loc de la Agigea până la Basarabi, o localitate foarte apropiată de Cernavodă. „Securitatea avea oameni infiltraţi“ Fostul dictator libian Muammar Gaddafi a vizitat România în anul 1981. Cuplul Ceauşescu–Gaddafi a făcut atunci o vizită pe Canalul Dunăre–Marea Neagră. Despre eveniment îşi aminteşte comandantul navei, Ion Coclează, cel care conduce nava încă de când a fost lansată la apă. „Au venit, cu câteva zile înainte, mai multe echipe de verificare. Ceauşescu trebuia să-şi primească invitaţii în cele mai sigure condiţii. Serviciile secrete erau la datorie, munca lor era să-i păzească pe invitaţi. Cei care organizau totul au venit cu mobilierul lor, după vizită  l-au luat înapoi. La fel au procedat cu hrana, au adus mâncarea lor, aranjamentele florale ale lor. Echipajul era acelaşi, al navei, dar Securitatea avea oameni infiltraţi peste tot“, a povestit comandantul navei. Acesta a mai spus că, de fiecare dată, programul era stabilit de Securitate, totul se desfăşura după regulamente militare şi la niciuna dintre aceste vizite nu au avut loc incidente. Pe „Steaua Polară“ au urcat şi alte personalităţi ale vremii, printre care preşedintele Maltei, Agatha Barbara, în anul 1985. De asemenea, preşedintele Turciei, Süleyman Demirel, s-a plimbat cu nava în 1983. Conform lui Ion Coclează, „Steaua Polară“ a făcut parte chiar dintr-o aplicaţie coordonată de mareşalul Viktor Kulikov, conducătorul Forţelor Armate ale Tratatului de la Varşovia, aplicaţie făcută între Galaţi şi Brăila. „Securitatea era mereu prezentă. Făceau controale peste tot. Noi funcţionam ca navă-şcoală, dar de la deschiderea Canalului Dunăre-Marea Neagră am intrat şi ca navă de protocol. Se aduceau atunci de la Constanţa mobilier, veselă şi flori. Ce să mai spun, se schimba cu totul faţa navei. Apoi, când pleca oaspetele de seamă, luau tot înapoi şi iar aduceau când venea altcineva“, a explicat şi Adrian Ifrim, mecanic-şef pe „Steaua Polară“ încă de la lansarea la apă a navei. Majoritatea curselor importante aveau loc în general vara, când la liceu nu erau activităţi didactice, pentru că în restul timpului nava îşi continua menirea de a-i învăţa pe tineri să navigheze. Imagini false Martorii din acele vremuri îşi amintesc că întâlnirile dintre şefii de state erau filmate de cameramani de la televiziunea naţională, dar la televizor se manipulau imaginile, pentru a proteja locaţia în care se aflau importanţii oameni de stat. Astfel, cameramanii filmau cadre din interior, în care nu apărea niciun element de identificare a navei, după care, la final, se luau cadre largi cu nava prezidenţială „Mircea cel Mare“ (numită acum „Mureş“), pentru a-i înşela pe posibilii atentatori. După Revoluţie, nava „Steaua Polară“ a rămas în proprietatea Liceului de Marină din Galaţi. Potrivit planului de reparaţii, întocmit în anul 1989, nava urma să intre la reparaţii capitale în 1992. A fost modernizată abia în 2007, atunci când i s-a făcut şi un facelift interior. Potrivit comandantului Ion Coclează, de la lansarea la apă şi până în prezent, peste 20.000 de tineri au învăţat tainele marinăriei pe „Steaua Polară“. Preluare Adevarul

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.