Negocieri inedite între Moscova si trioul Washington-Riad-Ankara

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 23-10-2015

Actualizat: 23-10-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrii de externe din SUA, Arabia Saudita, Turcia si Rusia se întâlnesc vineri la Viena pentru negocieri inedite asupra razboiului din Siria între trioul Washington-Riad-Ankara, adversar vehement al regimului condus de presedintele Bashar al-Assad, si Moscova, fidela aliatului sau de la Damasc.

Capitala austriaca urmeaza sa fie pe parcursul zilei de vineri teatrul unui balet diplomatic între americanul John Kerry, rusul Serghei Lavrov, sauditul Adel al-Jubeir si turcul Feridun Sinirlioglu, dupa cum scrie AFP.

La începutul dupa-amiezii este prevazuta o reuniune 'în patru' consacrata conflictului sirian, o premiera diplomatica si semn al internationalizarii unui razboi care a facut din martie 2011 peste 250.000 de morti.

Înaintea acestei reuniuni este programata o trilaterala SUA-Arabia Saudita-Turcia, de asemenea inedita, ce va fi urmata de o întrevedere între John Kerry si Serghei Lavrov, doi ministri care mentin un canal de comunicare între guvernele lor ale caror relatii sunt în prezent la cel mai scazut nivel în perioada de dupa Razboiul Rece.

Pozitiile între Washington, Riad, Ankara, pe de o parte, si Moscova, pe de alta parte, sunt total opuse pe subiectul Siria.

Americanii si aliatii lor conduc o coalitie militara internationala împotriva gruparii jihadiste Statul Islamic si îi sprijina pe rebelii sirieni care se opun regimului de la Damasc. Rusia, în schimb, aliat cheie al presedintelui Bashar al-Assad, a lansat acum trei saptamâni o campanie de operatiuni aeriene în Siria, care vizeaza, potrivit Moscovei, gruparile teroriste, în special Statul Islamic. SUA acuza însa Moscova ca inteventia sa are de fapt ca scop salvarea regimului de la Damasc.

AGERPRES

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri