Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Negocieri pentru reunificarea Ciprului. 'O ocazie unică şi o soluţie posibilă'

iBalkan.net
cipru

Noile negocieri asupra reunificării Ciprului care debutează miercuri în Elveţia reprezintă 'o ocazie unică', a declarat emisarul special al ONU pentru acest dosar, Espen Barth Eide, estimând că 'o soluţie este posibilă', informează marţi AFP, conform agerpres.

'Vor fi zile lungi şi o muncă dificilă (...) fără garanţia succesului', a recunoscut el în timpul unei conferinţe de presă la Geneva, înainte de a se îndrepta spre staţiunea alpină Crans-Montana unde vor avea loc discuţiile.

CUTREMUR în sistemul de sănătate american. 22 de milioane de oameni rămân FĂRĂ asigurări

Însă, 'aceasta este o ocazie unică, pentru că, după toate aceste decenii de divizare, este posibil să fie găsită o soluţie', a adăugat el.

După eşuarea unei primei runde de negocieri care a avut loc în ianuarie în Elveţia, preşedintele cipriot Nicos Anastasiades şi liderul cipriot turc Mustafa Akinci se vor întâlni miercuri la Crans-Montana, pentru a relansa negocierile sub egida ONU.

Ciprul este divizat din 1974, când armata turcă a cucerit partea de nord a insulei, ca reacţie la o lovitură de stat a ciprioţilor greci ce viza unirea ţării la Grecia şi care a suscitat o vie îngrijorare în rândul minorităţii cipriote turce.

Turcia menţine circa 35.000 de militari în nordul insulei, unde a fost proclamată 'Republica Turcă a Ciprului de Nord', care este recunoscută doar de Ankara.

Potrivit mediatorului ONU, dintre cele şase capitole de negociere, 'progrese importante' au fost înregistrate în cinci dintre ele în ianuarie: împărţirea puterilor în viitorul stat, drepturile de proprietate, economia, relaţiile cu UE şi împărţirea teritorială. În privinţa ultimului capitol, Eide a amintit că 'progrese fără precedent' au fost realizate în timpul rundei de negocieri din ianuarie, datorită schimbului de hărţi privind viitorul stat unificat păstrate de ONU.

Moscova ştie cum să oprească ambiţiile nord-coreene şi cere garanţii pentru Phenian

În legătură cu cel de-al şaselea capitol, cel privind securitatea viitorului stat federal, el a recunoscut că 'punctele de vedere sunt diametral opuse'.

În prezent, cei trei 'garanţi' ai securităţii insulei - Turcia, Grecia şi Marea Britanie, fostă putere colonială - îşi conservă dreptul de a interveni militar.

Nicosia, susţinută de Atena, face presiuni pentru abolirea dreptului de a interveni unilateral pentru o ţară terţă şi cere un calendar clar pentru retragerea progresivă a trupelor turce.

Potrivit unei surse diplomatice, Turcia este gata să-şi reducă în proporţie de 80% prezenţa sa militară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.