Negocierile Rusiei cu Ucraina ar putea să fie amânate: ce așteptări are Moscova

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 28-03-2022

Actualizat: 28-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: haszon.hu

O nouă rundă de discuții ruso-ucrainene ar putea avea loc „teoretic” marți în Turcia, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov.  Rusia nu da ca sigure negocierile din Turcia de marți, așa cum era anunțat inițial

"Astăzi, este puțin probabil ca acestea (n. r.: negocierile) să continue acolo. Astăzi, într-adevăr, delegațiile pleacă în Turcia. Ne așteptăm ca acest lucru să se întâmple teoretic mâine", a declarat Peskov reporterilor, relatează Interfax.

"Până acum, nu putem și nu vom vorbi despre progres. Însuși faptul că s-a decis continuarea discuțiilor în persoană este important, desigur. Dar deocamdată, încă aderăm la politica de a nu dezvălui niciun detaliu legat de negocieri. Credem că acest lucru nu poate decât să dăuneze procesului de negociere", a adăugat el.

Potrivit lui Peskov, „formatul față în față face posibilă desfășurarea negocierilor mai concentrate, mai bogate din punct de vedere al conținutului”.

„Dar până acum, din păcate, nu putem declara nicio realizare și progrese semnificative”, a subliniat el.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului s-a abținut să răspundă la întrebarea despre speranțele Moscovei pentru discuțiile viitoare. „Nu, nu am putut (n. r.: da o evaluare)”, a spus Peskov.

Kremlinul a spus că nu trebuie să ne așteptăm la o întâlnire între președinții Rusiei și Ucrainei după discuțiile de la Istanbul.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri