Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nelu Tătaru anunță când medicii vor stabiliza focarul e la Suceava: 'Acolo a fost ceva deosebit, o serie de nereguli. Nu vrem să mai avem o Suceava'

Inquam Photos / Octav Ganea
Nelu Tataru

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, vineri, cu ocazia unei vizite la Vaslui, că odată cu măsurile impuse în Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava autorităţile speră să fie limitat focarul existent în acest judeţ.

"Acolo la Suceava a fost ceva deosebit. Tocmai de aceea mă vedeţi la toate focarele mai mici din ţară. Nu vrem să mai avem o Suceava. Suceava a însemnat o serie de nereguli, plecând de la personal medical, de la Direcţia de Sănătate Publică, plecând de la autorităţi locale sau de la pacienţi care omiteau sau refuzau să răspundă la nişte întrebări, plecând de la o situaţie care a fost luată în uşor, plecând de la nerespectarea în timp a circuitelor epidemiologice, plecând de la anchete epidemiologice incomplete. (...) Se pare după lungi reticenţe că personalul medical acceptă rigurozitatea militară, deşi circuitele şi tot ce însemna activitatea medicală rămân pe civil. Sperăm ca în două săptămâni să putem limita acest focar care există la Suceava", a afirmat Tătaru, scrie agerpres.ro.

Citește și: Violeta Alexandru nu își schimbă declarația privind dublarea alocațiilor și creșterea pensiilor

Oficialul a precizat că în ultimele zile i-au parvenit informaţii privind reticenţa unor angajaţi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava de a respecta măsurile stabilite de noua conducere militară a unităţii medicale şi a transmis că astfel de atitudini nu sunt justificate.

"Când mă gândesc că au fost părtaşi la ce s-a întâmplat, nu ştiu dacă cineva de acolo poate avea vreo nemulţumire în acest moment, când nişte oameni se riscă, merg în focar tocmai pentru a-i ajuta. În ultima săptămână au fost tot mai multe reticenţe la tot ceea ce însemna şi testare şi izolare şi carantinare şi participarea la un circuit epidemiologic şi un circuit care includea cazarea personalului medical la hoteluri din Suceava pentru a nu merge acasă", a afirmat Nelu Tătaru.

Citește și: Document oficial: Analiza rapidă a cazurilor confirmate de infecție cu coronavirus Covid-19 din România

Ministrul Sănătăţii a comentat informaţia potrivit căreia angajaţii de la morga Spitalului Suceava percepeau sume de bani pentru eliberarea cadavrelor, spunând că un astfel de lucru "nu poate fi acceptat".

Nelu Tătaru a efectuat, vineri, o vizită în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, cel mai mare punct vamal de la frontiera de Est a României, unde a făcut o evaluare a numărului de persoane care intră în ţara în această perioadă, dar şi o evaluare a ajutoarelor care sunt trimise din România în Republica Moldova.

Citește și: Se dă liber la plecarea din țară! Ministerul Transporturilor va întocmi o procedură pentru grupurile de lucrători sezonieri care pleacă din România spre alte țări

Cu acest prilej, ministrul Sănătăţii a transmis că Spitalul Municipal Bârlad, desemnat unitate suport COVID-19, poate gestiona cazurile existente, a primit echipament de protecţie şi va continua să primească atât materialele necesare cât şi tratamentul pentru bolnavi şi a cerut personalului medical să respecte precauţiile şi să trateze fiecare pacient ca pe un suspect de infectare cu noul coronavirus.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.